Mesaj dramatic de la Secția de Terapie Intensivă: După încheierea unui ture, medicii au nevoie de perfuzii și oxigen ca să o ia de la capăt

sursa foto: Sectia ATI Galati/Facebook

Spitalul Județean Galați se confruntă cu o situație dificilă, din cauza numărului mare de noi îmbolnăviri cu COVID-19 apărute în ultimele zile. 24 de cadre medicale și cel puțin 9 pacienți au fost confirmați pozitiv la noul virus. O secție a unității medicale a fost închisă, secția Anestezie și Terapie Intensivă este plină, asfel că, la finalul unei ture, medicii sunt epuizați, atât fizic, cât și psihic.  

Despre această situație dramatică a scris, pe Facebook, medic medicul Corina Manole, șeful Secției ATI a Spitalului Județean Galați. Aceasta spune că după încheierea unei ture, cadrele medicale au nevoie de perfuzii şi oxigen.

„Azi voi scrie, din nou, despre NOI, ATI Județean. Obosiți, epuizați, resemnați… Calul de povară al județului, la care unii se uită să vadă cât poate să mai ducă și îi mai pun în cârcă. Azi despre Oameni, care după încheierea unei ture la ATI Covid, au nevoie de perfuzii și oxigen ca să poată să o ia de la capăt. Oameni care s-au străduit să rămână sănătoși pentru a putea trata cazurile critice din tot județul. Acum, vă spun că am obosit și suntem dezamăgiți. Ne-am făcut și ne vom face datoria în continuare, până când vom mai putea… Dar obosiți psihic, epuizati fizic, resemnați. Singura Secție ATI funcțională permanent din Județul Galați”, a scris, pe Facebook, Corina Manole, șeful Secției ATI a Spitalului Județean Galați.

În prezent, 24 de cadre medicale de la Spitalul Județean Galați sunt confirmate pozitiv cu noul virus. Cele mai multe infecții au fost înregistrate la Secția Medicală 2 care a fost închisă pentru realizarea dezinfecției. Alte cazuri au apărut la secțiile Cardiologie, Chirurgie 2 și la Unitatea de Primiri Urgențe.

Problemele la Spitalul Județean Galați au apărut săptămâna trecută. Atunci 11 cadre medicale au aflat că au COVID-19. Potrivit anchetei epidemiologice, cadrele medicale nu s-au infectat în spital

Potrivit Prefecturii județului Galați, la această dată în județul Galați sunt 1071 de cazuri confirmate cu coronavirus, din care 663 persoane vindecate și 94 de decese. Au fost efecuate 10440 de teste.

Explozie de cazuri de COVID-19 la Galați. A fost depășit pragul de 1.000 de cazuri, iar cel mai mare focar este la Spitalul Județean

11 cadre medicale de la Spitalul Județean Galați, infectate cu COVID-19

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.