Discriminarea a lovit până și uleiul de palmier

Hotărâtă să-și sacrifice proprii cetățeni de dragul „salvării planetei”, Uniunea Europeană are în plan ca, până în 2030, să renunţe la combustibilii pe bază de ulei de palmier din cauza impactului climatic pe care acesta l-ar avea asupra pădurilor.

În acest context, Indonezia şi Malaezia, cei mai mari producători mondiali de ulei de palmier, au convenit luni, în urma unei întâlniri între liderii politici ai celor două ţări, să coopereze pentru a combate „discriminarea” împotriva acestui produs.

Declaraţiile preşedintelui indonezian Joko Widodo au survenit după o întrevedere cu şeful guvernului malaezian, Anwar Ibrahim, aflat în prima vizită în străinătate de la alegerea sa în luna noiembrie.

Widodo a afirmat că cele două ţări vor „lupta contra discriminării împotriva uleiului de palmier” şi, în acest scop, vor „întări cooperarea prin intermediul Consiliului statelor producătoare de ulei de palmier”.

O nouă capitală pe harta lumii

Cu ocazia întâlnirii bilaterale, Anwar şi Jokowi au semnat opt memorandumuri de înţelegere în domeniile transportului maritim, finanţării operaţiunilor de export-import, energiei verzi, dezvoltării industriei de baterii, de la care cei doi lideri speră că vor intensifica schimburile comerciale transfrontaliere şi investiţiile.

Ei au discutat şi despre dezvoltarea viitoarei capitale a Indoneziei, Nusantara, premierul Anwar înaintând 11 scrisori de intenţie din partea unor companii malaeziene vizând posibile investiţii în noul oraş, ce va fi amplasat în partea indoneziană a insulei Borneo.

Noua capitală ar putea stimula dezvoltarea regională, a spus Anwar, în contextul în care statele Sabah şi Sarawak ale federaţiei malaeziene sunt situate în partea malaeziană a insulei Borneo.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.