Guvernul Ciucă era cât p-aci să salveze planeta

Roland Cătălin Pena

În plină criză energetică și când facturile la curent electric explodaseră, nu mai departe de acum șase luni, Guvernul Ciucă, în inconștiența sa, adopta ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 108 din 30 iunie 2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, pe care a publicat-o urgent în MONITORUL OFICIAL nr. 659 din 1 iulie 2022.

Ordonanța a fost un tribut adus de guvernanții noștri politicii criminale a Uniunii Europene, cunoscută ca „Green Deal”.

Citește și Statul român a „scăpat” și de termocentrala Mintia. Prefectul din Hunedoara debordează de optimism. Diana Șoșoacă a contestat vânzarea în instanță

Evident că, în slugărnicia lor față de șefii de la Bruxelles, conducătorilor României, în frunte cu Klaus Iohannis, nici nu le-a păsat că lasă țara fără energie electrică…

Așa că Ordonanța a fost votată de Parlament, promulgată de președintele Republicii  și publicată în Monitorul Oficial nr. 1163 din 5 decembrie 2022 ca Legea nr. 334/2022 pentru aprobarea O.U.G. nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic.

Sluga e slugă și-n înainte de Crăciun!

Dar, înainte să vedem cum i-a lovit „decarbonizarea” fix în moalele capului pe „șefii” României, să ne amintim ce este așa-zisul Green Deal.

Green Deal, sau Pactul Ecologic European care vrea – vezi Doamne! – să facă România „verde”, este un set de inițiative și politici prin care Comisia Europeană și-a propus să transforme Europa în primul continent neutru din punct de vedere al climei și poluării, până în 2050.

Asta în timp ce mari puteri, cum este China, poluează planeta la greu, asigurându-și dezvoltarea economică și făcându-i pe fraierii de europeni dependenți de produsele ei. Produse de orice fel!

În mod oficial, Green Deal are definiția ca fiind ”„foaia de parcurs a UE pentru a ajunge la o economie durabilă”.

Dacă o ținem tot așa cu „salvarea planetei”, până să ajungă „durabilă”, avem toate șansele ca economia noastră să fie sublimă, dar să lipsească cu desăvârșire.

Iată ce frumos, dar cu un mare iz de durere-n fund de țară și români, justifica Guvernul Ciucă adoptarea OUG 108 din 30 iunie 2022:

„În vederea asigurării respectării obligației statului român de a adopta până la data de 30 iunie 2022 cadrul legal privind decarbonizarea sectorului energetic, prin care se stabilește data-limită pentru încetarea producerii energiei electrice pe bază de lignit și huilă, calendarul retragerii din exploatare a capacității totale instalate pe bază de lignit și huilă și calendarul de închidere a carierelor de lignit și a minelor de huilă…”.

Băieți de cuvânt, nimic de zis, ai noștri de la Palatul Victoria…

Numai că realitatea și frica de furia românilor i-a lovit, cum ziceam, în moalele capului, imediat după Crăciun.

Așa că, o dădură Dracului de salvare a planetei cel puțin până-n toamna viitoare, când să ne rugăm la Dumnezeu ca ei să fie doar o amintire tristă și – de ce nu – subiect al comunicatelor procurorilor…

Drept urmare, Guvernul a aprobat, miercuri, amânarea până la data de 1 octombrie 2023 a închiderii grupurilor energetice pe bază de lignit Rovinari 3 şi Turceni 7 şi a exploatărilor miniere aferente acestora, aparţinând Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A.

„Prin actul normativ s-a aprobat amânarea închiderii grupurilor energetice pe bază de lignit Rovinari 3 (330 MW) şi Turceni 7 (330 MW) şi a exploatărilor miniere aferente acestora aparţinând Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A., pentru a nu pune în pericol buna funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional”, se precizează într-un comunicat al Guvernului.

Conform actului normativ, se aprobă amânarea până la data de 1 octombrie 2023 a închiderii a 660 MW de capacităţi de producere a energiei electrice pe bază de lignit prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă nr.108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.334/2022 şi a exploatărilor miniere aferente acestora.

Ca să vedeți minune, culmea obrăzniciei și nesimțirii, ieri ar fi aflat și Guvernul Ciucă că e „situaţie de criză energetică”…

„Decizia a fost luată potrivit prevederilor Legii nr.334/2022 care precizează că în situaţie de criză energetică, Guvernul României, la propunerea Ministerului Energiei, poate, prin hotărâre, să aprobe amânarea închiderii unor capacităţi energetice cu funcţionare pe cărbune şi a exploatărilor miniere aferente sau repornirea grupurilor energetice închise şi a exploatărilor miniere aferente, cu respectarea legislaţiei de mediu şi a termenului de finalizare a decarbonizării sectorului energetic prevăzut la art. 3 şi în corelare cu măsurile cuprinse în planurile de urgenţă aferente sectorului energetic”, mai arată Guvernul, în nețărmurita-i înțelepciune și dragoste de țară.

Ca țigănusul care se lăuda puradeilor din vecini că „ieri era cât p-aci să facă mama gogoși”, Guvernul Ciucă poate raporta stăpânilor săi de la Bruxelles că era cât p-aci să salveze planeta.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.