Cum a fost retrocedată ilegal Pădurea Snagov. Complicități în Justiție

Condamnați definitiv în dosarul Ferma Bănesa, Remus Truică și Prințul Paul, sunt artizanii retrocedării frauduloase a Pădurii „Fundul Sacului”, cunoscută drept Pădurea Snagov.

Ziarul Cetățeanul a dezvăluit încă de acum 5 ani modul scandalos prin care prințul Paul de România a primit pădurea de la Snagov, domeniu public, pe care i-a vândut-o, ulterior, afaceristului Remus Truică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat joi verdictul final în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale Băneasa şi a pădurii Snagov.

Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare, israelienii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prinţul Paul – trei ani şi patru luni. De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

CITEȘTE ȘI Remus Truică, SĂLTAT de la domeniul din Snagov după ce a fost condamnat definitiv la ani grei de PUȘCĂRIE!

Prințul Paul, complicități în Justiție

Pădurea Snagov, deosebit de valoroasă, chiar vizavi de complexul Astoria, găzduiește azi reședința luxoasă a lui Truică. De acolo a fost ridicat joi de polițiști fostul șef al cancelariei lui Adrian Năstase, pe când cel din urmă era primul ministru al României.

Prințul Paul a fost dat în urmărire, după ce ar fi fugit în Portugalia unde familia regală deține un adevărat imperiu.

Fără să aibă un titlu de proprietate valabil, fără să facă dovada deposedării abuzive de către statul comunist şi fără să aibă calitatea legală de moştenitor, prinţul Paul (al României, cum scrie în buletin) a luat cu japca 47 de hectare din pădurea Snagov, deşi aceasta fusese declarată domeniu public de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, încă din 1941.

Toată operațiunea s-a putut înfăptui și cu binecuvântarea unor judecători care nu au avut ochi pentru dovezile care reclamau impostura lui Paul de România!

CITEȘTE ȘI Remus Truică și Prințul Paul au fost condamnați la închisoare. Decizia nu este definitivă

Pădurea Snagov, domeniu public din 1930

Prin Decretul Regal 1154 din 28 februarie 1930 (publicat în Monitorul Oficial) din 9 februarie 1931), Regele Mihai I, prin Consiliul de Regenţă (compus din principele Nicolae, patriarhul Miron şi preşedintele Curţii de Casaţie Constantin Sărăţeanu), a promulgat „Legea pentru înfrumusețarea împrejurimilor Capitalei”.

Legea autoriza Ministerul de Agricultură şi Domenii să cedeze municipiului Bucureşti, cu titlu gratuit, pădurea Snagov – Ţigăneşti, cu trupurile Fundul Sacului şi Popeşti, în scopul înfiinţării unei staţiuni de agrement.

„Primăria Municipiului Bucureşti va amenaja pădurile Snagov şi Băneasa ca staţiuni climaterice, de odihnă, de agrement şi sport”, se arată la articolul 3 din lege. Prin acelaşi act normativ, au mai fost cedate Capitalei, în afară de pădurea Snagov-Ţigăneşti, lacul şi pădurea Băneasa, în intindere de o100 de hectare, precum şi o fâşie de teren de 4,7 hectare din terenul fermei şcolii de agricultură de la Herăstrău.

La 8 iunie 1930, Carol al II-lea s-a întors pe tronul României, la care renunţase la 28 decembrie 1925 (renunţare legiferată de Parlamentul României la data de 4 ianuarie 1926).

La un an de la întoarcerea lui Carol pe tron, la data de 22 iunie 1932, Consiliul comunal general al municipiului Bucureşti a aprobat (de voie, de nevoie? – n.n.) o hotărâre prin care aproba „a se ceda M.S. Carol II o porţiune din pădurea Snagov”. Hotărârea Consiliul comunal general nu reprezintă un act de donaţie, ci doar acceptul consilierilor pentru donaţie, aceasta urmând a fi realizată printr-un act normativ. „Totodată se dispune întocmirea cuvenitului proiect de lege pentru această donaţiune”, se arată în finalul hotărârii Consiliului comunal general.

Carol al II-lea a deținut Pădurea Snagov fără titlu legal

Proiectul de lege nu s-a mai întocmit vreodată, astfel încât Carol al II-lea a intrat doar în posesia pădurii, fără să mai deţină vreun act de proprietate.

Dovadă că, în 1948, când autorităţile statului comunist au confiscat bunurile membrilor Casei Regale, în inventarul publicat în Monitorul Oficial 140/19 iunie 1948 nu este cuprinsă şi suprafaţa de 46,78 hectare din trupul de pădure „Fundul Sacului”, deoarece aceasta era în proprietatea statului, nu a lui Carol al II-lea – domeniul public al municipiului Bucureşti. Potrivit decretului 38/1948, în raza judeţului Ilfov au fost precizate ca terenuri „foste proprietatea Carol II”, doar unele aferente moşiei Mănăstirea din comuna cu acelaşi nume.

Paul de România, moştenitor „la ocazie”

La data de 13 februarie 2002, Paul Philippe al României (numele din buletin al lui Paul Lambrino) a solicitat Regiei Naţionale a Pădurilor restituirea celor 46,78 hectare din Pădurea Fundul Sacului de pe malul Lacului Snagov. Un an mai târziu, Paul de România a chemat în instanţă Primăria Snagov, pentru ca instanţa să o oblige la restituirea terenului. Legal, cererea lui Paul de România nu trebuia onorată – legea prevede reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere doar pe structura de proprietate existentă la momentul deposedării abuzive a acestor terenuri de către regimul comunist. Or regele Carol nu a fost nicidecum deposedat de regimul comunist de pădurea de la Snagov, deoarece nici măcar nu devenise proprietar cu acte!

Cu toate că nu a prezentat un titlu de proprietate valabil şi nici nu a făcut dovada deposedării abuzive, Judecătoria Buftea i-a aprobat cererea lui „Paul al României” prin sentinţa civilă din data de 26 iunie 2003. După sentinţă, Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a aprobat restituirea în proprietate asupra terenului de 10 hectare forestier (maximul la care dădea dreptul legea).

Doar Direcția Silvică s-a opus retrocedării frauduloase

Doi ani mai târziu, o dată cu modificarea legii, Paul a solicitat să i se restituie întrega suprafaţă la care pretindea că avea dreptul, de 46,78 hectare din pădurea din Snagov. La data de 7 iulie 2006, Comisia a aprobat punerea în posesie, cu nouă voturi pentru şi unul împotrivă.

Votul împotrivă a fost al reprezentantului Direcţiei Silvice Bucureşti care a contestat punerea în posesie a lui Paul Lambrino tocmai pentru motivele de mai sus – lipsa atât a dovezii proprietăţii cât şi a deposedării abuzive de către statul comunist.

De altfel, Direcţia Silvică a dus o îndârjită luptă în instanţă împotriva pretenţiilor aberante ale celui ce se autointitulează „Alteţa sa regală Paul de România”, dar toți judecătorii care au intrat în dosar s-au dovedit surzi şi orbi, incompetenţi şi/sau interesaţi, fără nicio excepţie. Iată de ce!

Pădurea Snagov, dovada fraudei

Cetățeanul a prezentat încă de acum 5 ani dovada de netăgăduit că autointitulatul Paul al României nu avea niciun drept asupra pădurii, că pădurea a fost şi trebuia să rămână domeniu public, că apartenenţa acesteia la domeniul public era autoritate de lucru judecat şi că numai nişte judecători incompetenţi, eventual şantajabili sau, mai rău, corupţi, au putut decide dreptul lui Paul asupra pădurii „Fundul Sacului”.

Este vorba despre o hotărâre irevocabilă a colegiului prezidenţial (preşedinţii tuturor secţiilor) Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, dată la data de 26 noiembrie 1941, după abdicarea lui Carol şi înscăunarea regelui Mihai I:

„Având în vedere că prin memoriul-întâmpinare depus de mandatarul fostului Rege Carol al II-lea se recunoaşte, în mod categoric, că nu s-au îndeplinit formele legale pentru transmisiunea proprietăţii pădurii în discuţiune; că neexistând o transmisiune a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de pădure în discuţiune, urmează că deţinerea ei de către fostul Suveran este lipsită de un temei legal (Carol luase pusese stăpânire pe pădure, dar fără titlu legal n.r.) şi deci cererea făcută prin acţiunea de faţă de a fi obligat fostul rege Carol al II-lea să restituie acest bun Statului Român este întemeiată şi trebuie admisă (…) obligă pe fostul rege Carol al II-lea să delase în plină proprietate şi posesiune a Statului Român următoarele imobile: (…) Trupul de pădure «Fundul Sacului» din pădurea Snagov, judeţul Ilfov, în suprafaţă de 46,78 hectare învecinată la Apus şi Miazănoapte cu Lacul Snagov… “.

Această hotărâre dovedeşte, irevocabil, că pădurea nu s-a aflat vreodată în proprietatea, cu acte autentice, a regelui Carol al II-lea. Fostul rege a recunoscut că nu a avut acte de proprietate şi a cedat pădurea statului român. Ca urmare, regimul comunist nu a deposedat abuziv Casa Regală de această pădure deoarece aceasta era chiar a Statului.

Casa Regală nu a revendicat niciodată Pădurea Snagov

Regele Mihai I, fiul legitim al lui Carol al II-lea, ştia că nu există niciun drept al Casei Regale asupra pădurii şi nu a făcut nicio cerere de revendicare asupra acesteia. Nici Mircea Grigore, fiul nelegitim al lui Carol al II-lea şi tatăl lui Paul, nu a revendicat vreodată pădurea. Ceea ce a făcut ca întregul demers al lui Paul să fie ilegal, imoral şi mai ales nedemn pentru cineva care se pretinde a fi membru al Casei regale a României (calitate ce nu îi este recunoscută de aceasta!).

Dealtfel, într-o adresă oficială trimisă, în 2007, Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, directorul Casei Regelui Mihai I, întăreşte cele de mai sus. „Considerăm că Pădurea Fundul Sacului aparţine Statului Român şi nu a făcut niciodată parte din patrimoniul Regelui Carol II. Maiestatea Sa Regele Mihai I se disociază de orice tentative ale unor persoane care îşi leagă nepermis numele de Casa Regală a României, de a «revendica» imobile ce nu au aparţinut Regelui Carol II”, se arată în documentul emis de Casa Majestăţii sale Regelui Mihai I”.

Curtea de Conturi a semnalat jaful

Un raport al Curții de Conturi din 2013, realizat sub coordonarea consilierului de conturi Dumitru Alămîie, arată modul fraudulos în care prințul Paul a intrat în posesia a 47 de hectare din pădurea Snagov, domeniu public al Municipiului București, care nu a fost niciodată în proprietatea Casei Regale.

Curtea de Conturi a trimis raportul Parlamentului României, Ministerului Justiției și Ministerului Finanțelor. Niciuna dintre aceste instituții nu a făcut demersuri pentru tragerea la răspundere a vinovaților.