HALUCINANT. Prințul Paul ar fi FUGIT în Portugalia unde familia regală deține un imperiu! Prima condamnare pentru HOȚIE în familia Regelui Carol al II-lea!

Condamnat în Dosarul Băneasa, Prințul Paul nu a fost găsit acasă de polițiști. În cazul în care nu se predă, acesta va fi dat în urmărire internațională. Prințul Paul ar fi plecat în Portugalia, unde familia regală, al cărui membru a fost recunoscut în 2012, deține mai multe proprietăți. Acesta ar fi plecat chiar înainte de condamnare!

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat joi verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare, israelienii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prinţul Paul – trei ani şi patru luni. De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Paul-Philippe de Hohenzollern, cunoscut și ca Paul Lambrino sau Prințul Paul al României, este fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino, fiul prințului Carol al II-lea al României, din prima sa căsătorie, anulată de regele Ferdinand, cu Zizi Lambrino.

În urma a două procese de paternitate în Portugalia și Franța, câștigate de tatăl său, numele legal recunoscut în Uniunea Europeană al lui Paul este Paul Philippe, Prinț de Hohenzollern, Prinț al României. Mama lui Paul este Helene Nagavitzine, prima soție a lui Mircea Grigore Carol.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.