Revista mondenă „Ilustrația” publica, în iulie 1925, fotografii cu Regina Maria plimbându-se în Parcul Palatului Cotroceni.
Pe o parte a actualului cartier Cotroceni, situat în Sectorul 5, domnitorul Barbu Dimitrie Știrbei, care a fost în fruntea Țării Românești în perioadele 1849–1853 și 1854–1856, a înființat, în 1852, unul dintre marile parcuri ale Capitalei acelor vremuri.
Citește și Frumusețea ce stă față-n față cu Palatul Cotroceni. La pas prin Sectorul 5
Despre minunatul loc în care a fost amplasată gradina de la Cotroceni, referendul Edmund Chishull mărturisea, atunci când vizita Cotrocenii la începutul secolului al XVIII-lea:
„Este aşezată pe Dâmbovița, care o scaldă din două părţi, în timp ce celelalte două laturi sunt împodobite de o pădure de stejari minunaţi, deşi şi umbroşi. Păşunile din apropiere oferă o perspectivă veselă, în timp ce terenurile din imediata vecinătate a mănăstirii sunt acoperite cu vii bine îngrijite şi cu grădini”
Apariția șoselei Cotroceni
Bibescu a început cu amenajarea şoselei Cotroceni, pentru a ușura accesul către noua sa reşedinţă, pornindu-se de la podul de peste Dâmboviţa, prin „aşternerea unei ramure de şosele între aceea a Podului de Pământ şi Cotroceni”, cu piatră de caldarâm pe o suprafaţă de 100 stânjeni.
Noul drum fragmenta grădina din jurul mănăstirii în două, o parte care a fost amenajată ca parcul Cotroceni, cealaltă fiind rezervată amenajării ulterioare, în 1862, a Grădinii Botanice.
Din ianuarie 1852, la Cotroceni, „unde are a fi rezidenţa de vară a măriei sale domnului stăpânitor”, a început amenajarea parcului palatului, ca o componentă indispensabilă oricărei reşedinţe, lucrările desfăşurându-se sub coordonarea directorului Grădinilor Publice, arhitectul peisagist Karl Wilhelm Meyer, secondat de grădinarul Karl Matheus, francezii Z. Lalanne, directorul Lucrărilor publice, şi Simet, inspectorul Grădinilor Publice.
Pe o suprafaţă apreciabilă, în zona de la nord şi de la est de palatul domnesc, până la poalele dealului Cotroceni, s-au executat lucrări de asanare, de plantare a mii de arbori, s-au trasat alei şi s-au delimitat geometric diferite suprafeţe, probabil pentru flori. S-a refăcut zidul de împrejmuire şi s-au montat felinare pentru iluminatul nocturn, aflăm din „Istoria Cotrocenilor în documente” a lui M. Ipate.
Palatul ocupa locul mănăstirii Cotroceni, ridicată de Șerban Cantacuzino, din care nu mai rămăseseră decât biserica și o parte din chilii.
Prin biserica mănăstirii
Înainte de Al Doilea Război Mondial, biserica mănăstirii putea fi vizitată intrând pe poarta dinspre Gradina Botanică „din care un drum cotit conduce la Biserica fostei mănăstiri Cotroceni”.
Intrarea în curtea bisericii se făcea pe sub un turn de clopotniță reconstruit după planurile celui clădit de Șerban Cantacuzino.
Pe de o parte și alta se înșirau vechile chilii ale mănăstirii „acoperite cu frumoase bolți de penetrație și având în față un portic lung, format dintr-un șir de coloane de piatră cu capiteluri simple și fusuri canelate”.
Vechile construcții mănăstirești au fost înglobate în corpurile dinspre Vest și Sud, rămânând în picioare coloanele porticelor cu capiteluri tip „compozit”, lucrate în foi de acant, cu baze prizmatice „bulbucate și înflorite din cari ies, că dintr-un coș, fusuri elegante și mărunt canelate”.
Biserica a fost ridicată în 1679 de Șerban Cantacuzino și a suferit modificări, ca înlocuirea turlelor de la pronaos. Impresionau coloanele de secțiune octogonală decorate sub capiteluri și deasupra bazelor cu ornamente caracteristice artei arabo-otomane.
Biserica reproduce planul Mitropoliei, care la rândul ei reproduce Episcopia din Curtea de Argeș.
În pronaos se găseau mormântul Principelui Mircea, fiul Regelui Ferdinand I, piatra de mormânt a Spătarului Iordache Cantacuzino, mormântul lui Matei Cantacuzino și Răducanu Cantacuzino. La loc de cinste în partea dreapta a pronaosului se găsea mormântul lui Șerban Cantacuzino.
Cetățeanul TV
