Un tren a luat foc într-o gară din județul Timiș

Un incendiu cu degajări mari de fum s-a produs, marţi după-amiază, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara.

60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, pompierii intervenind pentru stingerea incendiului. ”Marţi, 30.04.2024, în jurul orei 17:30 am fost anunţaţi prin S.N.U.A.U. 112 despre producerea unui incendiu la compartimentul motor al unui tren R 2625 (automotor), în localitatea Hodoni. Trenul se deplasa pe ruta Satchinez-Periam, iar în momentul producerii evenimentului, acesta staţiona în Gara Hodoni. A fost alertat Detaşamentul 1 de Pompieri Timişoara şi au fost trimise la locul evenimentului două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. La locul intervenţiei a fost alocată o ambulanţă SAJ. În sprijinul pompierilor a intervenit SVSU Satchinez”, a transmis ISU Timiş. Pompierii au constatat că incendiul se manifesta cu degajări de fum la compartimentul motor. S-au autoevacuat în siguranţă aproximativ 60 de persoane, fără a fi nevoie de îngrijiri medicale. ”Pompierii au intervenit pentru lichidare şi evacuarea fumului din vagon”, a mai precizat ISU Timiş, potrivit stiripesurse.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.