Frumusețea ce stă față-n față cu Palatul Cotroceni. La pas prin Sectorul 5

Foto: ROBERT JANAK. 1971
Foto: ROBERT JANAK. 1971

Peste drum de intrarea principală în curtea Palatului Cotroceni poate fi admirată o bijuterie arhitectonică a Sectorului 5.

Este o clădire de o frumusețe ce greu poate fi descrisă în cuvinte, în stil neoromânesc, construită la începutul secolului XX, după proiectul arhitectului Alfred Popper.

Extinsă după 1921, casa este cunoscută ca „vila Prințului Nicolae” sau casa Steinbach, după numele primului proprietar.

Citește și Vila fostului prinț Nicolae, o bijuterie a sectorului 5

Decedat în 1927, Steinbach, a fost administratorul Palatului Cotroceni, foarte apreciat de Regina Maria, dinaintea Primului Război Mondial, dar și după marea conflagrație.

După intrarea României în război, în august 1916, a fost înființată Regiunea de Internare a Străinilor Sud – Slobozia. Reședința regiunii se găsea în orașul Slobozia, la Școala de Tragere, iar director era colonelul Cocănescu. Străinii internați trebuiau să stea în casele repartizate. Ei puteau merge în satul în care erau încartiruiți doar pentru a-și cumpăra alimente, la anumite ore. Încălcarea dispozițiilor se pedepsea cu reținerea în arest.

În centrele de internare românești aveau să ajungă diverși cetățeni ai Puterilor Centrale, inclusiv servitorii germani ai Casei Regale, care au devenit „mai mult sau mai puțin […] prizonieri de război”, după cum nota regina Maria în jurnalul său. Între ei s-a aflat și Steinbach, administratorul Palatului Regal Cotroceni.

De la Andrei Pippidi aflăm următoarele:

Ştefan Zladko, un comerciant de frunte încă de la sfarşitul veacului al XIX-lea, la 1895, data primului cadastru, era proprietarul casei din Bdul Hristo Botev, colţ cu str. Theodor Ştefănescu (adresa de altădată fiind Bdul Domniţei, colţ cu str. Culmea Veche) locuind împreună cu soţia sa, Ana, şi cu cei patru fii ai lor: Pascal, Toma, Ştefan şi Constantin. În 1919, familia Ştefan Zladko îşi avea domiciliul în str. Marin Serghiescu, într-o casă cu două etaje şi mansardă înaltă, cu o curte-grădină la stradă. Cel mai mare dintre fii, Pascal, devenit inginer, se căsătorise între timp, în 1914, cu Margareta, fiica doctorului Mihail Mirinescu. Ei au locuit cu chirie în casa arhitectului Ernest Doneaud, aflată la colţul străzilor numite acum George Enescu şi General Magheru. Au avut două fiice: Mariana Ghinescu (1918-2008) şi Ioana, născută în 1920, care a fost soţia inginerului Dan Teodoreanu, dintr-o ramură colaterală a familiei scriitorilor ieşeni. Familia Pascal Zladko se mutase în 1920 în casa Steinbach. Casa a fost vândută în perioada 1925-1927 prinţului Nicolae pentru Ioana Săveanu (Ioana Dolete), care va fi peste câţiva ani soţia lui morganatică.

Despre Alfred Popper

Arhitectul superbei clădiri a fost Alfred Popper, născut în 1874, la Brașov, decedat în 1946, la București. Și-a început ucenicia în orașul german Görlitz, unde a învățat să construiască cuptoare de tip Hoffman pentru arderea cărămizilor. A urmat timp de doi ani cursurile profesorului arhitect Wilhelm von Doderer, la Technische Hochschule din Viena.

La București lucrează în atelierul arhitectului Joszef Kofcinski pentru restaurantul Carul cu bere și alte proiecte. Din 1904-1908 se află în serviciul Biroului regal de arhitectură de la Sinaia, sub conducerea lui Karel Líman.

Între 1910-1912 lucrează la Istanbul împreună cu un architect francez. A fost apreciat ca „bun desenator”, stilul său caracterizându-se prin finețe. A demonstrat un interes special pentru arhitectura în stil românesc, proiectând imobile cu fațade bogat decorate.

După planurile lui au fost construite:

Propria casă în str. Sfinților nr. 13; casele Steinbach și Zlatko, ambele pe bd. Eroilor; casa dr. Urlățeanu, str. Dumbrava Roșie, nr. 10; casa Gogu Dumitrescu, str. prof. Ioan Ursu, nr. 6; casa Metner, intr. Beldiceanu; casele ing. Misicu în Parcul Jianu; vila colonel Leonida, Zamora, Bușteni; Vila Take Ionescu, str. Take Ionescu nr. 2, Sinaia etc. Vezi Paul Constantin, aflăm din Dicționar universal al arhitecților, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p. 261; Socolescu, Fresca arhitecților care au lucrat în România în epoca modernă 1800-1925, Editura Caligraf, București, 2004, p. 114.

În zilele noastre, casa este proprietatea privată a unui om de afaceri, deși, susțin unele surse, Prințul Nicolae ar fi donat-o cu condiția să fie cămin pentru studentele mediciniste. În anii comunismului acolo ar fi funcționat, ani de zile, „fostul sediu al ICRAL”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.