Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu, criticaţi în Raportul MCV pentru România

Raportul MCVFostul premier Victor Ponta și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, sunt criticaţi în Raportul MCV dat publicităţii miercuri de Comisia Europeană, care în ansamblu remarcă însă progresele făcute de România.

„În acest an s-a înregistrat o creștere a numărului de cereri de apărare a independenței justiției, în urma unor atacuri în mass-media și din partea unor politicieni, inclusiv a primului ministru și a președintelui Senatului. De asemenea, au existat în continuare cazuri de presiune asupra unor judecători ai Curții Constituționale. Așa cum se menționa în raportul din 2015, în perioada premergătoare alegerii președintelui României, erau semne de schimbare în sensul unei abordări mai responsabile. Aceasta s-a disipat însă în primăvară, în special în urma deschiderii de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) a unei anchete vizându-l pe primul ministru. Criticile au vizat, în mod personal, atât pe șeful DNA, cât și pe cel al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ)”, precizează Raportul MCV.

Documentul critică şi producerea unor atacuri în mass media, din partea unor politicieni, la adresa magistraţilor. „În 2015, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Inspecția Judiciară au continuat să apere independența justiției și reputația profesională, independența și imparțialitatea magistraților. Există în continuare mai multe exemple notificate CSM de atacuri în massmedia și din partea politicienilor și, în consecință, CSM a trebuit să emită mai multe comunicate critice legate de acestea. CSM nu poate asigura însă un nivel de acoperire în mass-media a comunicatelor sale de presă echivalent cu cel de care s-au bucurat criticile inițiale și, dincolo de acest sprijin moral, CSM nu oferă ajutor financiar sau juridic magistraților care cer reparații în instanță”, se arată în Raportul MCV.

Raportul MCV, bilă neagră pentru Parlamentul de la Bucureşti

O bilă neagră primeşte şi Parlamentul de la Bucureşti, pentru că membrii săi au făcut scut în faţa colegilor lor certaţi cu legea. Raportul MCV„În 2015, Parlamentul a refuzat aproximativ o treime din cererile formulate de DNA de ridicare a imunității unor parlamentari pentru a permite inițierea de anchete sau aplicarea măsurilor de arest preventiv – un aspect monitorizat în rapoartele privind MCV anterioare. Deși majoritatea cererilor au fost admise, rămâne valabil faptul că răspunsul Parlamentului la solicitările DNA este lipsit de criterii obiective pe baza cărora să se furnizeze o justificare clară și consecventă în fiecare caz, în special pentru refuzuri”, se mai precizează în Raportul MCV.

Raportul MCV publicat miercuri este, în ansamblu, unul pozitiv pentru România, fiind lăudată activitatea instituţiilor judiciare, ANI, DNA, ÎCCJ şi CSM. De Raportul MCV ar putea depinde o eventuală schimbare a poziției Germaniei față de aderarea României la Schengen, în măsura în care extinderea spațiului european de liberă circulație rămâne de actualitate. Mecanismul de Cooperare şi Verificare reprezintă un proces de verificare regulată a progreselor pe care România şi Bulgaria le înregistrează în reforma sistemului judiciar şi în combaterea corupţiei şi crimei organizate.

CITEŞTE ce spun oficialii de la Bruxelles despre lupta anticorupţie din România

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.