Studentul care a aruncat în aer purtarea măştii a răbufnit: Am luat decizia după ce m-a amendat un poliţist obraznic!

Adrian Cristian Secu, studentul care a învins guvernul la CCR, a explicat ce l-a determinat să facă acea sesizare în urma căreia judecătorii au decis astăzi că instituirea obligativității purtării măștii de protecție în spațiul public a fost neconstituțională.

Întrebat de unde şi-a dat seama că Ordonanţa Guvernului Orban era neconstituțională, Adrian Cristian Secu, student la drept, a spus:

„Ca să fiu sincer eu nu am fost un fanatic, conspiraționist, ci pur şi simplu am încercat şi eu să mă protejez în această perioadă şi să îi protejez pe cei din jur.

Această sesizare sau analiză profundă asupra Ordonanței de Urgenţă s-a datorat unui poliţist obraznic care m-a amendat când eram singur pe stradă.

CITEŞTE ŞI: Arafat, după decizia CCR privind masca de protecţie: „Măsura nu se aplică la spaţiile închise”

Eu în respectiva perioada aveam asupra mea declarația pentru circulația pe timpul nopții pentru că m-am dus să îmi iau pastile. Deci am fost amendat că am fost să îmi iau pastile.

Am avut un răgaz în care mi-am dat masca jos, aşa am simțit nevoia la momentul respectiv, mai ales că totul era închis, să îmi iau un răgaz să iau o gură de aer.

Mi s-a părut un pic deplasat că am fost oprit, mai ales ascultând şi declaraţiile specialiștilor de la OMS care au sugerat că masca ar trebui purtată în anumite condiţii”, a spus Adrian Cristian Secu, student la drept, la Sinteza Zilei de la Antena 3.

Ce a decis CCR

Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au stabilit, marți, că instituirea obligativității purtării măștii de protecție în spațiul public a fost neconstituțională. Sesizarea a fost făcută de un student.

În ședința de marți Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanță de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.