Arafat, după decizia CCR privind masca de protecţie: „Măsura nu se aplică la spaţiile închise”

Secretarul de stat Raed Arafat a avut o reacție, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională ordonanța care impunea obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber. Acesta susține că rămâne valabil textul de lege care prevede obligativitatea purtării măștii în spații închise.

„Decizia privește procedura prin care s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă din care lipsește, înțeleg, avizul Consiliului Legislativ, care este aviz consultativ, dar obligatoriu. Este clar că este o problemă procedurală. Până se publică măsurile rămân valabile. După ce se publică există 45 de zile de corectare, timp în care legea se suspendă după care se anulează din corpul ordonanței.

Măsurile se vor aplica daca este nevoie, dar în spaţiul închis ele rămân valabile. Dacă dorim în faza asta şi în spaţiul închis să nu se poarte să ne trezim acasă cu toții izolați… Suntem pe trend de scădere şi trebuie să fim atenți să nu stricăm momentul ăsta şi începem din nou să creștem. Mai avem puţin timp şi vom trece la măsurile de relaxare aplicate şi în alte ţări”, a explicat Raed Arafat, la Antena 3. 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.