Punctul de trecere a frontierei Nădlac II, închis temporar pentru lucrări informatice

Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, din judeţul Arad, cel mai mare de la graniţa cu Ungaria şi singurul aflat pe autostradă, a fost închis marţi, începând cu ora 11.30, din cauza unor lucrări la sistemul informatic.

Astfel, timp de o oră şi jumătate, traficul a fost redirecţionat către Nădlac I. ”Se reinstalează nodul de comunicaţii pe sensul de ieşire din ţară. Circulaţia va fi dirijată prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I – Nagylak”, potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră Arad.

Contactat de News.ro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Laura Bondar, a declarat că lucrările constau în schimbarea echipamentelor de comunicaţii dintr-o tonetă avariată în urma unui accident rutier petrecut în 2015, ceea ce presupune şi reinstalarea unor programe informatice.

PTF Nădlac II este cel mai tranzitat punct de la graniţa cu Ungaria, multe dintre persoanele care călătoresc în afara ţării schimbându-şi traseul obişnuit odată cu deschiderea autostrăzii pan-europene, astfel că vămile din Bihor, Satu Mare sau Timiş sunt utilizate mai puţin.

Conform unei statistici publicate de Poliţia de Frontieră, în lunile iunie şi iulie, vămile din vestul ţării au fost tranzitate de 2.935.000 de persoane. Prin PTF Nădlac II au trecut 1.200.000 de persoane, în timp ce prin Borş (Bihor) au trecut 960.000 de persoane.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here