Păianjen uriaș, găsit într-un cartier din Voluntari

Tarantula
Tarantula , sursa foto : wikipedia

Fundația Visul Luanei semnalează un caz rar petrecut într-un cartier din Voluntari, unde locatarii au semnalat prezența unei tarantule. Poliția a apelat la specialiștii fundației pentru a găsi și prelua exemplarul. 

Temperaturile de afară nu au permis eliberarea tarantulei, fiind luata decizia de a o interna în centrul fundației pe perioada rece, după care va fi  eliberată. Deși este numită tarantulă, Lycosa singoriensis este de fapt un păianjen-lup, fiind cea mai mare specie de paianjen din România (femelele, mai mari, ajung până la 3.5 centrimetri).

Ei sunt buni înotători, putând să străbată suprafețe mari de apă, chiar mai multe zile, prezintă specia de tarantulă pagina de Facebook a fundației, potrivit g4media.ro.

”Zilele trecute am primit mai multe solicitări, inclusiv de la Poliția Ilfov, de a gestiona o situație mai puțin obișnuită. Ne-a fost cerut să identificăm și să preluăm, ceea ce părea a fi o tarantulă, care a fost observată într-un cartier rezidențial din Voluntari. Dat fiind anotimpul și vremea de afară, inițial am crezut că este vorba despre o tarantulă care ar fi evadat de la cineva din terariu.După ce am văzut imagini cu ea ne-am dat seama că este o tarantulă românească (Lycosa singoriensis), care a fost trezită din hibernare cel mai probabil din cauza excavațiilor din zonă, scoțând-o suprafață”, semnalează Fundația Visul Luanei pe pagina de Facebook.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.