VIDEO La coadă la Taxe și Impozite, în vreme de coronavirus. Oamenii nu au respectat distanțarea socială

Sute de gălățeni au venit luni cu noaptea în cap la ghișeele Direcției pentru Taxe și Impozite pentru a-și achita dările către stat, fără a respecta regulile de distanțare socială. La un moment dat, autoritățile au fost nevoite să ceară ajutorul polițiștilor locali și au instituit reguli precise privind accesul în clădire.

Cei mai mulți dintre cei care au stat la coadă sunt pensionari, însă sunt și tineri care preferă să aștepte la coadă, pentru a plăti cash, decât să plătească online. Oamenii recunosc că la coadă nu se respectă regula privind distanțarea socială, însă spun că nu se tem.

„Aștept la coadă de vreo două ore. Nu prea se respectă regulile de distanțare socială. Eu am venit că trebuie să plătesc o datorie, nu o mai puteam amâna”, a spus Maria Bârsan.

„Am venit să achităm datoriile. Aștept de la 9.30 și acum e ora 11.00. Mai am de așteptat, dar asta este, trebuie să scăpăm de obligații, de datorii”, Ecaterina Tănase.

Primăria municipiului Galați reamintește gălățenilor că pot beneficia până pe 30 iunie de bonificația de 10% în cazul achitării integrale a taxelor locale.  

„Primăria municipiului Galați a luat deja o serie de măsuri, astfel încât este permis accesul în interior doar a unui număr de persoane egal cu numărul ghișeelor disponibile. De asemenea, s-au trasat marcaje pentru păstrarea distanței, s-au instalat dispozitive cu dezinfectanți și termoscanere”, au anunțat reprezentanții Primăriei Galați prin intermediul unui comunicat de presă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.