Un român și-a pierdut viața într-un accident grav în Italia

FOTO: Golda/Pixabay.com
FOTO: Golda/Pixabay.com

Un român în vârstă de 31 de ani, care locuia în Aprilia, Lazio, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa pe o motocicletă pe via Nettunense, în apropierea Romei.

Accidentul a avut loc pe 5 septembrie, în jurul orei 9:30, la km 14 al șoselei, în zona localității Lanuvio. Motocicleta pe care era românul s-a izbit de un autoturism Fiat Panda, care efectua o manevră spre stânga, pentru a intra la un distribuitor de gaz.

La volanul Fiatului se afla un italian în vârstă de 85 de ani, care a fost transportat de urgențe la spital. Pentru român, din păcate, nu s-a mai putut face nimic și s-a constat decesul la locul accidentului.

Săptămâna trecută, un român în vârstă de 55 de ani, cu domiciliul în Torino, și-a pierdut viața într-un accident rurtier care a avut loc pe autostrada A4. La volanul mașinii se afla soția lui, care se pare că ar fi ațipit în timp ce conducea. Femeia a fost a dusă la spital, potrivit Brescia Today.

Accidentul a avut loc pe 29 august, la scurt timp după ora 11:00, pe autostrada A4, între Brescia Est și Desenzano del Garda, în dreptul localității Calcinato (Lombardia).

Potrivit presei italiene, nu au mai fost implicate alte autovehicule în accident. Porțiunea de autostradă a fost blocată ore în șir și s-a format o coadă de peste 15 kilometri de mașini.

Accident în care au fost implicați 9 români

În urmă cu două săptămâni, nouă muncitori români care lucrează în agricultură și se aflau într-un microbuz au fost răniți în urma unui accident care a avut loc pe 25 august, la Enna, în Sicilia.

Potrivit Ragusa Oggi, autovehiculul a intrat în coliziune cu un autoturism la volanul căruia se afla o tânără de 21 de ani. În urma impactului, tânăra a decedat, iar cei 9 români au fost răniți, dintre care unul în stare gravă.

Accidentul a avut loc pe șoseaua SS 117 Bis. Claudia Cassibba, din Comiso (RG), studentă la facultatea de medicină, se deplasa la volanul unui autoturism Fiat Idea când, nu se știe din ce motive, a pierdut controlul și s-a ciocnit puternic cu un microbuz în care călătoreau nouă muncitori de naționalitate română, angajați la recoltarea fructelor.

Impactul frontal dintre cele două autovehicule a fost unul puternic, după care mașina fetei s-a izbit de bara de protecție a șoselei. Pentru ea nu a mai fost nimic de făcut, echipele de pompieri au extras-o fără viață dintre resturile mașinii.

Dintre cei 9 români, cel mai grav rănit a fost șoferul, un bărbat în vârstă de 51 de ani. Acesta a fost transportat cu elicopterul la spital și este internat în stare critică.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.