Un medicament care creşte rezistenţa organismului la infecţii, produs de Institutul Cantacuzino

Institutul Cantacuzino va scoate pe piaţă, până la finalul acestui an, un medicament imunomodulator cu proprietăţi antioxidante, care creşte rezistenţa organismului la infecţii. Anunțul a fost făcut de Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă.

„Am discutat cu directorul Institutului Cantacuzino, colonelul Oancea, în ultima perioadă de timp şi-au focalizat foarte mult atenţia pe ceea ce înseamnă sporirea capacităţii de testare. Totodată, lucrează la un medicament imunomodulator, va ieşi curând pe piaţă, şi a luat măsuri ca vechea linie de producţie a vaccinului trivalent să poată să fie repusă în funcţiune şi să înceapă testele, astfel încât, aşa cum şi-au propus la nivelul institutului, începând de anul viitor, să poată să poată să producă vaccinul. Medicamentul imunomodulator va ieşi până la sfârştiul anului”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.

Specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” au dezvoltat un nou produs imunomodulator, care are proprietăţi de stimulare a imunităţii, determinând creşterea rezistenţei organismului la infecţii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.