Şoşoacă vrea să zdrobească tot la alegerile din 2024 şi să ajungă preşedinte: Ne-am săturat de minciuni!

Partidul S.O.S. România, condus de senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă, și-a lansat filiala județeană de la Cluj.

Ambițiile noii formațiuni politice sunt mari, miza prinicpală fiind alegerile din 2024.

CITEŞTE ŞI: Şoşoacă, dezvăluiri de la comemorarea lui Avram Iancu: Primul-ministru și politicienii aflați la guvernare au fost huiduiți!

Partidul a fost înregistrat la tribunal în ianuarie 2022. Momentan, organizația de la Cluj numără aproximativ 100 de membri.

Ce obiective au

„Partidul S.O.S. România – Filiala Cluj s-a deschis oficial vineri, 16 septembrie 2022. Este partidul Dianei Șoșoacă. Obiectivul nostru este clar: alegerile din 2024. Avem 22 de filiale deschise în țară până acum. La Cluj suntem cam 100 de membri. Momentan nu avem un sediu legal, pentru că nu sunt bani. O să facem și sediu pe viitor. Nu ne finanțează absolut nimeni, decât noi.

În primul rând, ne-am săturat de minciuni, de tot felul de înscenări. Ne-am săturat de promisiuni. Pentru alegerile de peste doi ani vrem să dăm candidați la primărie, la Consiliul Județean, și doamna Șoșoacă să candideze pentru președinție. Vrem să intrăm în Parlament, vrem să-i zdrobim cu totul.

Noi suntem patrioți, am fost la revoluție, la mitinguri, peste tot. M-am săturat să văd atâta minciună, iar oamenii să spună că nu au bani să trăiască de pe o zi pe alta. Vrem să facem și noi ceva pentru copiii noștri. Partidul nostru nu face nicio diferență de etnie sau culoare, oricine este cetățean român este bine primit la noi în partid”, a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, liderul S.O.S. România – Cluj, Andreas Stancu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.