Senatorul liberal Virgil Guran, explicații despre creșterea salariilor demnitarilor: Eu cred că trebuie să începem să învățăm să fim bogați și cinstiți 

Președintele Comisiei de Muncă din Senat, liberalul Virgil Guran a declarat, miercuri, că „trebuie să învățăm să fim bogați și cinstiți” explicând de ce senatorii au adoptat majorarea salariilor demnitarilor. 

Senatul a adoptat majorarea indemnizațiilor demnitarilor și majorarea sporurilor cu 25% pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ. Este vorba de indemnizațiile președintelui, miniștrilor, parlamentarilor, primarilor, președinților de consilii județene și locale  și ale funcționarilor publici care îi deservesc pe aceștia, potrivit stiripesurse.ro.

„În 90 l-am auzit pe Ion Iliescu cum spunea să fim săraci și cinstiți. Eu cred că trebuie să începem să învățăm să fim bogați și cinstiți și țara o va duce mai bine. Pentru mine nu mă avantajează o creștere de salariu că Dumnezeu m-a ajutat și am firma mea de 32 de ani și de acolo trăiesc, nu din ce se întâmplă la Parlament. Cred eu că trebuie să terminăm cu această gândire să nu se crească salariile la primari. Eu cred că trebuie să creștem cerințele pentru performanță și asta e foarte important”, a explicat președintele Comisiei de Muncă din Senat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.