Senatorii jurişti au votat împotriva ridicării imunităţii lui Florian Bodog

Senatorii jurişti au votat împotriva ridicării imunităţii lui Florian Bodog

Membrii Comisiei juridice a Senatului l-au audiat, marţi, pe fostul ministru al Sănătăţii, social-democratul Florian Bodog, pentru care DNA cere începerea urmăririi penale. În urma audierii, senatorii jurişti au dat aviz negativ cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

„A fost o audiere în care domnul Bodog şi-a prezentat punctul de vedere. A răspuns la întrebările mai multor senatori. A clarificat din punctul de vedere al domniei sale lucrurile care trebuiau clarificate şi în final a fost supus votului. Au fost nouă colegi prezenţi, cinci voturi au fost împotrivă, două voturi pentru şi două abţineri. Plenul este suveran în această cerere, dar în Comisia juridică nu a fost întrunit numărul de voturi pentru un raport favorabil. Noi vom întocmi un raport în care vom explica solicitarea Parchetului. Apărarea domnului senator şi faptul că în urma votului au fost întrunite doar două voturi pentru urmărirea penală”, a declarat preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc, citat de Mediafax.

Pe 4 iulie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a solicitat Senatului să formuleze cererea de urmărire penală faţă de fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, în prezent senator PSD.

Cererea a fost făcută cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi fals intelectual, în formă continuată, în exerciţiul funcţiei de membru al Guvernului României în perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2018, a anunţat Ministerul Public.

 

LĂSAȚI UN MESAJ