S-a dat lege: Sălile de păcănele de lângă şcoli şi bănci, biserici, desfiinţate!

Senatul a adoptat, luni, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege care prevede că nu pot fi obţine autorizaţii pentru jocurile de noroc în spaţii aflate în incinta sau pe o rază de 300 de metri pietonali de şcoli, locuri de joacă pentru copii, bănci, aşezăminte culturale, sănătate sau religioase.

CITEŞTE ŞI: Elevi prinşi că jucau păcănele pe calculatoarele şcolii! Explicaţii HALUCINANTE ale directorului şcolii

Iniţiativa legislativă a USR care modifică ordonanţa de urgenţă a Guvernului 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

„La articolul 15 alineatul (2), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: c) spaţiul propus nu este situat în incinta sau pe o rază de 300 de metri pietonali a unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, inclusiv campusurile aferente acestuia, unor locuri de joacă pentru copii definite ca orice spaţiu închis sau în aer liber destinat utilizării de către copii, unor instituţii de credit sau unor instituţii financiare nebancare, unor aşezăminte de cultură, sănătate, cu caracter social, de culte religioase şi altele asemenea sau în perimetrul delimitat destinat acestora; se interzice desfăşurarea de jocuri de noroc în spaţii care datorită amplasării ar conduce la obstrucţionarea traficului sau la limitarea liberului acces către alte locaţii de interes (intrări în imobile, pasaje pietonale, staţii ale mijloacelor de transport în comun etc.); în mod excepţional se admite organizarea de jocuri de noroc în cinematografe, săli de spectacole, săli de sport, case de cultură şi altele de acest fel, cu condiţia să fie asigurate cumulativ următoarele condiţii: acces separat pentru jucători, să nu fie deranjate în vreun fel celelalte activităţi şi să poată fi restricţionat total accesul minorilor;”, arată un amendament admis la raportul favorabil al comisiilor adoptat dde către plenul Senatului.

Locuri de joacă

Este eliminată o prevedere care spune că „prin expresia loc de joacă pentru copii se înţelege orice spaţiu închis sau în aer liber, destinat utilizării de către copii”.

De asemenea, un alt amendament admis prevede la articolul 20, după alineatul (8) introducerea unui noualineat, alin. (9), cu următorul cuprins: „(9) Se interzice desfăşurarea de jocuri de noroc prin mijloace de joc de tip slotmachine de către persoanele juridice care la data intrării în vigoare a prezentei legi nu au la sediile sociale sau secundare autorizate activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, clasa CAEN 9200″.

Alt amendament admis la iniţiatva legislativă arată că „pentru persoanele juridice care la data intrării în vigoare a prezentei legi au la sediile sociale sau secundare autorizate activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, clasa CAEN 9200, prezenta lege se aplică în termen de un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, numai în ceea ce priveşte acele sedii sociale sau secundare”.

Proiectul de lege se află în procedură de urgenţă în Parlament, Senatul a adoptat iniţiativa legislativă ca prim for sesizat, iar decizională este Camera Deputaţilor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.