Primarul Constanței, Radu Mazăre, își petrece Paștele după gratii

Radu Mazăre , Radu Mazăre în urmărire internațională

Instanţa supremă a decis definitiv, joi, ca primarul Constanţei, Radu Mazăre, să fie arestat preventiv, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi respectiv câştigarea unei licitaţii, informează Mediafax.

mazare_43828800
Radu Mazăre a fost arestat pentru 30 de zile

Judecătorii au admis, astfel, contestaţia procurorilor împotriva deciziei de cercetare în libertate a primarului Constanţei.

În 18 martie, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa supremă a decis ca primarul Constanţei să fie cercetat în libertate, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi respectiv câştigarea unei licitaţii, cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky.

Decizia a fost contestată la instanţa supremă, care joi a dat o decizie definitivă.

Primarul municipiului Constanţa a fost reţinut pentru 24 de ore, în 16 martie, de procurorii DNA, pentru trei fapte de luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi conflict de interese (două infracţiuni).

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2006 – 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Strutinsky, a solicitat şi primit circa două milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri în Constanţa.

Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţii respective cu o firmă controlată de Mazăre, atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky, potrivit procurorilor.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here