Premierul Orban a plătit 3.000 de lei amendă pentru nepurtarea măștii și fumat în spații închise

sursa foto: Eugen Teodorovici
sursa foto: Facebook/Eugen Teodorovici

Premierul Ludovic Orban a plătit, sâmbătă, două amenzi în valoare de 3.000 de lei pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise, după apariția unei fotografii pe rețelele de socializare, în care liderii PNL încalcă restricțiile. Plata a fost făcută online prin platforma https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public,

„Prim-ministrul Ludovic Orban a achitat astăzi, 30 mai a.c., prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise.

Premierul consideră că regulile trebuie respectate în aceeași măsură de către orice cetățean, indiferent de poziția pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate trebuie aplicate sancțiunile stabilite de lege, fără a face distincție”, arată un comunicat al Guvernului.

Fostul ministru de finanțe, Eugen Orlando Teodorovici, a publicat, vineri,  pagina personală de Facebook, o fotografie cu liderii PNL, în timp ce consumă băuturi alcoolice și fumează într-un birou.

În fotografie apar premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul economiei, Virgil Popescu, ministrul transporturilor, Lucian Bode, și ministrul de externe, Bogdan Aurescu. Lliderii PNL, în frunte cu premierul Ludovic Orban, nu respectă distanțarea socială și nu poartă măști.

Premierul Ludovic Orban fumează, Bogdan Aurescu ține în mână un trabuc, iar ministrul Economiei are în mână un pahar în care se află, cel mai probabil, o băutură alcoolică.

Cum explică premierul Orban fotografia în care în care el și mai mulți lideri PNL fumează și beau alcool într-un birou

Lege doar pentru unii. Premierul Orban și mai mulți lideri PNL, surprinși în timp ce beau alcool și fumează în birou

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.