Poliţiştii care au fost bătuţi pe stradă, anchetaţi de MAI: Cum au planificat această acţiune, cum au organizat şi cum au condus misiunea

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, joi, că a trimis o echipă de anchetă la Târgovişte, după ce participanţii la o înmormântare au agresat cinci poliţişti, cauza fiind traseul pe care cortegiul funerar trebuia să îl urmeze.

CITEŞTE ŞI: Începe vânătoarea de drogaţi! Bode a trimis mii de poliţişti pe Litoral

„Imaginile nu arată deloc bine. În consecinţă, am trimis o echipă mixtă atât de la Inspectoratul General al Poliţiei Române, cât şi de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (…) să realizeze o anchetă. Sunt acolo de ieri, i-am rugat să verifice cum au planificat această acţiune, cum au organizat şi cum au condus misiunea de ieri. Imediat cum vom avea rezultatul anchetei, vom lua măsuri, dacă se vor impune, (…) şi le cer şi colegilor mei ca din lecţiile învăţate să transmitem ca pe viitor să nu se mai întâmple”, a spus Bode, la sediul MAI.

Echipă de anchetă

El a precizat că a decis trimiterea unei echipe de anchetă deoarece situaţia „a arătat rău” şi urmează să se stabilească dacă a fost subdimensionată echipa de menţinere a ordinii publice de acolo.

„Având în vedere manifestările desfăşurate în contextul cortegiului funerar, organizat pentru victima unui accident rutier, produs la data de 7 iulie, în municipiul Târgovişte şi soldat cu decesul unei minore, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa este abilitat să comunice următoarele: în acest context, având în vedere numărul mare de participanţi, precum şi nemulţumirea acestora referitoare la refuzul de a aproba schimbarea traseului cortegiului funerar, forţele de ordine au intervenit, moment în care persoanele participante s-au manifestat agresiv şi ar fi lovit cu pumnii şi picioarele cinci poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa”, a precizat IPJ Dâmboviţa.

Cercetări

Cercetările sunt efectuate pentru infracţiunea de ultraj.

Poliţişti şi jandarmi au intervenit şi au aplanat scandalul.

„A fost constituită echipa complexă de cercetare, pentru a se stabili cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului, fiind efectuate verificări de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj. (…) Forţele de ordine (poliţişti şi jandarmi) au utilizat mijloacele din dotare, neînregistrându-se victime din rândul participanţilor. În urma intervenţiei, conflictul a fost aplanat”, a susţinut IPJ Dâmboviţa.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.