O șansă pentru bolnavii de cancer. Criza de citostatice de la Institututul Oncologic București s-a rezolvat

Institutul Oncologic

Citostaticele care lipseau din farmacia spitalului au ajuns, luni, în unitatea medicală, a anunțat conducerea Institutului Oncologic din Bucureșți.

„Procedura de negociere pentru citostatice s-a încheiat vineri, 23 aprilie. Citostaticele care lipseau au intrat astăzi ( luni-n.r.) în farmacia spitalului”, au spus reprezentanții Institutului Oncologic Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu Bucureșți.

Au demarat tratamentele

Au fost începute astfel tratamentele pentru pacienții programați.

Stocul de medicamente acoperă necesitățile pentru mai mult de o lună. Conducerea susține că va continua să depună eforturi pentru a asigura cantitățile necesare.

Institutul Oncologic din Bucureșți a anunțat săptămâna trecută că se confruntă cu o criză în aprovizionarea cu citostatice uzuale. Potrivit conducerii unității, cauzele care au condus la această criză sunt diverse, potrivit stiripesurse.ro.

De ce s-a ajuns la criza de citostatice

În primul rând, Institutul Oncologic a preluat un număr mare de pacienți de la nivelul altor centre care nu au mai funcționat din cauza pandemiei, pacienții neputând fi tratați.


Conducerea Institutului susținea că politica de achiziții dusă până acum nu a permis o aprovizionare predictibilă cu medicamente și materiale sanitare.

„Constrângerile legale inerente sistemului de achiziții publice nu permit aprovizionarea în urgență. Iar metodele împrumutului din farmaciile altor unități, respectiv achizițiile directe, au fost folosite la limită. Suntem în punctul în care le-am utilizat la maximum. Pentru a veni în sprijinul pacienților”, se arată într-un comunicat postat săptămâna trecută pe pagina de Facebook a spitalului, potrivit stiripesurse.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.