O mamă și fiica ei făceau ilegal intervenții estetice

Interventii estetice. Sursa foto: digi24
Interventii estetice. Sursa foto: digi24

O femeie a fost reţinută pentru că făcea, împreună cu fiica ei, intervenții estetice fără să aibă atestate de studii care să le dea dreptul să facă acest lucru. Ea nu a declarat sumele câștigate în urma acestor activităţi.

„Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au efectuat, marţi, patru percheziţii la adresele a două persoane, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi”, a comunicat  Inspectoratul Poliţiei Judeţene (IPJ Ilfov).

O descindere a fost făcută în Ilfov şi trei în Bucureşti. Poliţiştii de la economic au descoperit şi reținut cinci aparate electronice care ar fi fost utilizate în intervenții  de estetică medicală, potrivit digi24.ro.

„În perioada iulie 2018 – ianuarie 2022, două femei – mamă şi fiică, în vârstă de 43 şi respectiv 24 de ani, ar fi efectuat anumite activităţi de estetică medicală, prin folosirea unor substanţe specifice, fără a deţine atestate de studii care să le confere o astfel de competenţă şi fără a declara organelor fiscale veniturile obţinute în urma activităţilor prestate”,  a comunicat IPJ Ilfov.

Poliţiştii au dispus reţinerea femeii în vârstă de 43 de ani, aceasta urmând să fie prezentată procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.