Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila avertizează: România se va confrunta cu vârful valului 4 al pandemiei la mijlocul lunii octombrie . Se poată ajunge, din păcate, și la 20.000 de noi infectări pe zi

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, miercuri seară că România se va confrunta cu vârful valului 4 al pandemiei la mijlocul lunii octombrie.

Estimările sunt și pentru zile cu câte 20.000 de noi infectări cu Sars-CoV-2 pe zi între 15-20 octombrie.

„Vârful valului 4 va fi undeva la mijlocul lunii octombrie. Sau puțin mai încolo”

„Din ce spun specialiștii, vârful valului 4 va fi undeva la mijlocul lunii octombrie. Sau puțin mai încolo. Pentru 15-20 octombrie se preconizează să se poată ajunge, din păcate, și la 20.000 (de noi infectări pe zi – n.red.)”, a spus Cseke Attila.

Acesta a spus că va trebui făcută o analiză după ce trece această pandemie pentru a vedea cum a fost gestionată.

În ceea ce privește numărul actual de paturi destinate pacienților bolnavi de Covid, Cseke a precizat că :„S-ar putea ca acestea să nu ne ajungă”.

Ministrul interimar al Sănătății a declarat că Guvernul a alocat 460 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru cheltuieli cu tratamente împotriva Covid-19. Dar şi pentru pregătirea secțiilor de terapie intensivă.

Cseke Attila a precizat că proiectul de lege întocmit de Ministerul Sănătății, prin care personalul unităților sanitare este obligat să se vaccineze anti-Covid sau să se testeze pe banii proprii, dacă nu are certificat digital care să ateste imunitatea la boală, este în transparență decizională. Va mai dura probabil mai mult de o lună până să fie dezbătut și aprobat de Parlament, potrivit digi24.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.