HALUCINANT. Bărbat care a vrut să-şi ucidă soţia şi fiica cu un cuţit, condamnat la nici 10 ani de închisoare!

Un bărbat din Sebeş trimis în judecată pentru tentativă de omor asupra soţiei şi lovirea fiicei sale a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani şi 8 luni de închisoare.

CITEŞTE ŞI: Vîlcov rămâne cu condamnarea, dar apelul se reia la toamnă! Dosarul, aproape de prescriere

Hotărârea Tribunalului pronunţată joi, 30 iunie, poate fi contestată la Curtea de Apel. Mircea H. este judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie în modalitatea tentativei la omor, violenţă în familie în modalitatea lovire sau alte violenţe şi încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute, dispuse prin ordin de protecţie. „La data de 30.12.2021, în jurul orelor 19,35, încălcând ordinul de protecţie emis de Judecătoria Sebeş, inculpatul a pătruns prin efracţie în locuinţa soţiei şi fiicei sale din municipiul Sebeş, acesta fiind înarmat cu un cuţit.

Leziuni grave

În altercaţia iscată, inculpatul i-a aplicat soţiei lovituri cu cuţitul în zona spatelui, cauzându-i leziuni care i-au pus acesteia viaţa în primejdie şi care au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale. Întrucât fiica celor doi soţi a intervenit în altercaţie, i-a aplicat şi acesteia o lovitură cu cuţitul în antebraţul drept, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale. Bărbatul a suferit leziuni care necesită pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale, în urma ripostei victimelor şi a încercării acestora de a-l imobiliza”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. Bărbatul avea ordin de restricţie faţă de familia sa pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 1 octombrie 2021. Printr-o decizie a Judecătoriei Sebeş, Mircea H. primise interdicţie să se apropie de soţie şi cei trei copii ai săi şi a fost evacuat din locuinţa familiei pentru o perioadă de 6 luni ca urmare a comportamentului agresiv asupra membrilor familiei sale.

Interdicţia de a comunica cu victimele

Pe lângă condamnarea la închisoare, acesta a primit interdicţia de a comunica cu victimele sale şi dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoală sau alte locuri unde acestea desfăşoară activităţi sociale pe o durată de 1 an de la data eliberării din penitenciar. De asemenea, Mircea H. va trebui să îi plătească fostei sale soţii daune morale în valoare de 40.000 de euro, iar fiicei sale – daune de 10.000 de euro. Bărbatul este în arest preventive din 1 ianuarie 2022.

Acesta mai este cercetat, într-un alt dosar, pentru violenţă în familie, două infracţiuni de ameninţare şi agresiune sexuală asupra unuia dintre copiii săi minori.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.