Gorj: O gravidă a născut într-un loc neobișnuit

Foto,Smurd
Foto,Smurd

Emoții neobișnuite pentru un bărbat din Tismana, județul Gorj, care urma să devină tată. Acesta a sunat, miercuri seară, la 112, pentru a spune că soția lui naște și are nevoie de o ambulanță.

Ambulanța, care a sosit la apelul bărbatului, s-a transformat în sală de nașteri pentru micuța Ioana, care a văzut lumina zilei în acel loc.

Fetița s-a nascut în ambulanță

La fața locului au fost trimise de către ISU Gorj un echipaj SMURD și un echipaj de Ambulanță. Echipajul SMURD, sosit primul, a evaluat starea gravidei și a luat-o pentru a o duce la spital. Mămica nu a mai ajuns la o unitate medicală pentru a naște, fiind asistată de personalul de pe ambulanța SMURD. Ea a adus pe lume o fetiță care se numește Ioana.

Imediat a ajuns o altă ambulanță care avea medic. Acesta s-a asigurat că femeia și fetița se află în stare bună. El a însoțit echipajul SMURD la spital, potrivit gds.ro.

„Emoțiile unui astfel de moment sunt greu de descris în cuvinte. Dar trebuie să-i felicităm pe membrii echipajului SMURD, membrii echipajului de ambulanță și pe medicul ajuns la fața locului la scurt timp după ce Ioana a venit pe lume!“, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.