ELCEN va primi gaze de la Romgaz până joi. Ce se întâmplă apoi cu apa caldă a bucureștenilor

E.Coli

Consiliul de Administrație al Romgaz a decis luni să continue livrările de gaze către ELCEN în următoarele trei zile, mai exact până joi, 6 octombrie. Apoi, Ministerul Economiei urmează să promoveze în Guvern o Ordonanță de Urgență pentru rezolvarea situației privind alimentarea cu energie termică a Capitalei.

Actul normativ promovat de Ministerul Energiei va permite ca Primăria Capitalei să poată plăti subvențiile la încălzire în avans, iar Romgaz să nu întrerupă furnizarea gazelor către Electrocentrale București (ELCEN).

„Ordonanța de urgență va permite Primăriei să plătească în avans subvenția către RADET, iar banii să ajungă, prin intermediul ELCEN, la Romgaz, astfel încât Romgaz să nu întrerupă furnizarea de gaze către producătorul de energie termică din București. Acești bani, circa 193 de milioane de lei, pot asigura fluxul financiar până la finele lunii ianuarie 2017, mai mult sau mai puțin în funcție de condițiile meteo”, au afirmat pentru Agerpres surse din domeniu.

Săptămâna trecută, la masa negocierilor, toți cei implicați în acest lanț au fost de acord cu această variantă de compensare a datoriilor, însă Consiliul de Administrație al Romgaz, întrunit luni, cere asigurări din partea Ministerului Energiei că Ordonanța va fi discutată în Guvern în ședința de miercuri. „Reprezentanții Ministerului Energiei în Consiliul de Administrație al Romgaz au arătat că o astfel de garanție nu poate fi acordată momentan, întrucât totul depinde de mulți factori de pe lanțul de avizare a ordonanței”, au mai spus sursele citate.

Marțea trecută, la finalul unei întâlniri de urgență cu conducerea Romgaz și ELCEN, Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, declara că alimentarea cu apă caldă a Capitalei nu va fi întreruptă în următoarele șapte zile, întrucât ELCEN a identificat resurse financiare pentru a plăti gazele furnizate de Romgaz. „Am rezolvat problema pentru moment, deci nu vor exista sincope în alimentarea cu apă caldă a municipiului București. Situația de azi este o rezultantă a blocajului financiar între RADET și ELCEN de multă vreme, nu este o situație de astăzi. Este o problemă complexă, care presupune discuții și dialog între toți factorii implicați și nu se poate rezolva dintr-o singură perspectivă. Trebuie toată lumea să stea la aceeași masă”, a spus Corina Popescu.

Oficialul Ministerului Energiei a făcut apel la calm, „pentru că numai cu calm se pot rezolva aceste situații de criză”. „Am găsit posibilitatea să plătim, am identificat resurse financiare la ELCEN pentru a putea plăti gazul. Pe măsură ce vom dezvolta soluția pe termen lung, vom veni cu clarificări ulterioare”, a continuat secretarul de stat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.