Lucrările pentru demolarea Stadionului Giuleşti – Valentin Stănescu din Capitală au început marţi, anunţă clubul de fotbal FC Rapid, care activează în prezent în Liga a III-a.
„Lucrările de demolare la stadionul Giuleşti au început. Chiar dacă ne încearcă sentimente de tristeţe şi nostalgie, gândul că vom avea un nou stadion, aşa cum merită un club precum Rapid, ne oferă motivaţia de a construi o echipă de top, astfel încât pe noul Giuleşti să vedem numai meciuri de Liga I şi, mai ales, de cupe europene”, menţionează clubul Rapid pe pagina oficială de Facebook. Clubul FC Rapid este susținut de Primăria Sectorului 1.
Potrivit Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), autorizaţia de desfiinţare/demolare parţială a fost emisă de Primăria Sectorului 6 la 11 februarie 2019. În paralel cu demolarea Stadionului Giulești se definitivează documentaţia tehnică în vederea obţinerii autorizaţiei de construire împreună cu avizele aferente.
Noul stadion Giuleşti-Valentin Stănescu va avea 14.000 de locuri, costul de construcţie fiind de 29 de milioane de euro. Arena va avea o pistă de atletism pentru antrenamente sub tribune, o sală de sport sub Peluza Nord şi spaţii de cazare pentru sportivi (28 de locuri).
A început demolarea Stadionului Giulești, construit în 1939
Stadionul Giuleşti a fost inaugurat la 10 iunie 1939 în prezenţa Regelui Carol al II-lea, a lui Mihai „Mare Voevod de Alba Iulia”, ulterior Regele Mihai I al Românie, a Prinţului Paul al Greciei precum şi a numeroşi membri ai Guvernului României.
În prezent, stadionul se află în patrimoniul Ministerului Transporturilor. Ultimul meci oficial găzduit de arena de lângă Podul Grant a fost FC Rapid – Înainte Modelu (scor 1-0), din cadrul etapei a 14-a a Seriei a II-a din Liga a III-a, la care au asistat aproximativ 9.000 de spectatori.
România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Euro 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.
Scaunele, gardurile și alte componente ale vechiului Stadion Giulești se vor muta la Fetești, unde primar este un fost ceferist, Sorin Gafițoi.
Cetățeanul TV