Data limită pentru contestarea amenzilor primite în perioada de urgență

sursa: Politia Romana

2 iunie este ultima zi în care pot fi contestate amenzile aplicate pentru nerespectarea restricțiilor impuse în perioada de urgență. Acestea pot fi anulate doar dacă sunt contestate în instanță, deși au fost declarate neconstituționale.

Adrian Jianu şi Radu Preda sunt doi dintre românii amendaţi în perioada stării de urgenţă. Ei au contestat amenzile primite. Cei doi au fost sancționați după ce au împărţit lumina sfântă în noaptea de Înviere și au de plătit 19.000 de lei, potrivit stiripesurse.

„Nu ştiu cum a fost stabilit cuantumul amenzii, în orice caz sunt mult disproporţionate cu aşa-numita faptă a noastră. (…) Amenzile au fost contestate”, a spus Adrian Jianu, unul dintre cei amendați.

„Foarte nedrept a fost pentru că ei au încercat să ne omoare tradiţia. Noi am încercat să o continuăm. Aşteptăm instanţa să-şi spună cuvântul, să facă dreptate”, a completat Radu Preda.

Adrian a fost amendat cu 15.000 de lei, iar Radu cu 4.000.

Cum pot fi contestate amenzile

Amenzile date în perioada de urgență mai pot fi contestate doar până în 2 iunie. 300.000 de români au primit amenzi în valoare de 130 de milioane de euro.

În baza deciziei CCR, instanţa de judecată va anula procesele-verbale de contravenţie. Cei care au plătit deja amenzile își vor putea recupera banii de la statului. Cu condiţia să formuleze plângere contravenţională la judecătorie.

CCR a arătat, în motivarea deciziei prin care amenzile din perioada stării de urgență au fost declarate neconstituționale, că legea nu întrunește  „exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate”, iar stabilirea contravențiilor este lăsată, în mod arbitrar, la aprecierea agentului constatator.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.