Ciucă se gândeşte să candideze la Prezidenţiale

Nicolae Ciucă FOTO: gov.ro

Șeful PNL, Nicolae Ciucă, nu exclude o posibilă confruntare cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, la alegerile prezidențiale, în cazul în care cele două formațiuni politice vor avea candidați separați.

CITEŞTE ŞI: Câciu nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR:„Vom avea discuţiile acestea în Guvern”

Discuțiile despre candidații de la scrutinul din toamnă vor avea loc după 9 iunie.

Întrebat, joi seară, într-o emisiune televizată, dacă este pregătit să încheie o înţelegere cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că o decizie în acest sens va fi luată după alegerile din 9 iunie.

„Vă rog să acceptaţi cât se poate de onest şi acum să vedem rezultatele de pe 10 iunie şi după aceea discutăm”, a declarat Nicolae Ciucă, joi, la România TV.

De asemenea, întrebat dacă este posibilă înfruntarea între Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă, Ciucă a răspuns: „Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe dar eu cred că – şi cred asta din convingere – că românii se uită la tot ceea ce s-a întâmplat bun, la ceea ce nu s-a întâmplat, în această perioadă în România, analizează şi văd că totuşi şansa unei stabilităţi politice este cea care poate să asigure echilibru economic”.

Candidatul comun

Totodată, chestionat dacă stabilitatea politică poate implica şi un candidat comun la preşedinţie, Ciucă a răspuns: „Ne mai gândim”.

Liderul PNL este de părere că „se poate întâmpla” ca un candidat al PSD sau al PNL, care intră separat în cursa electorală, să intre în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale împotriva preşedintelui AUR, George Simion.

Preşedintele PNL mărturiseşte că „întotdeauna a fost pregătit” pentru un moment în care să iasă din politică, el adăugând că va „rămâne un slujbaş credincios ţării” şi va face orice i se va cere pentru ţară.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.