Alina Bica, condamnată la patru ani de închisoare. Fostul primar Adriean Videanu a fost achitat

Fosta şefe a DIICOT Alina Bica i-a fost admisă contestația în anulare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) și s-a dispus rejudecarea apelului pe data de 20 mai. contestaţie în anulare

Fosta șefă a DIICOT Alina Bica a fost condamnată marți de ÎCCJ la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului. În același dosar, fostul primar general al Bucureștiului Adriean Videanu a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit deciziei instanței supreme, Alina Bica a fost condamnată la patru ani închisoare cu executare pentru săvârșirea unei infracțiuni de favorizarea făptuitorului și a fost achitată pentru două infracțiuni de abuz în serviciu și o alta de favorizarea făptuitorului.

Din pedeapsa de patru ani, se va scădea perioada în care Alina Bica a stat în arest preventiv, și anume din ianuarie până în 15 iunie 2015. Decizia nu este definitivă.

Dosarul „Bica 2” a fost trimis de DNA în instanță pe data de 26 februarie 2015. Procurorii susțin că Alina Bica l-a ajutat pe Adriean Videanu „să-și pună la adăpost” acțiunile pe care acesta le deținea la SC Titan Mar SA, prin ridicarea abuzivă a sechestrului instituit de procurori în dosarul Romgaz. Videanu este cercetat în acest dosar alături de alte persoane pentru punerea în pericol a sistemului energetic național pe segmentul gazelor naturale.

Potrivit DNA, pe 24 septembrie 2013, procurorul DIICOT Valentin Trif a dispus în dosarul Romgaz sechestru asigurător asupra bunurilor imobile deținute de Adriean Videanu până la concurența sumei de 277.000.000 lei, inclusiv asupra a 80 de acțiuni deținute de acesta la SC Titan Mar SA. În perioada următoare, cu ajutorul Alinei Bica, Adriean Videanu a reușit să înstrăineze acțiunile pe care le deținea la Titan Mar, operațiune facilitată și de faptul că, înainte de impunerea sechestrului, fostul ministru al Economiei a făcut demersuri pentru transformarea celor 80 de acțiuni nominative, pe care le deținea, în acțiuni la purtător.

DNA mai arată că, după ce a fost pus sub acuzare în dosarul Romgaz, Adriean Videanu a făcut mai multe plângeri la DIICOT împotriva instituirii sechestrului, toate fiind însă respinse. Cu toate acestea, la data de 25 februarie 2014, procurorul șef al DIICOT Alina Bica, deși nu avea competența, a admis o plângere depusă de Videanu și a dispus ridicarea sechestrului pe acțiuni.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.