Accident mortal în Capitală

O femeie de 79 de ani a fost lovită mortal de o mașină, luni dimineața, pe Bulevardul Iuliu Maniu din Capitală.

Aceasta traversa strada și a fost surprinsă de un autoturism condus de un șofer de 47 de ani, anunță Mediafax.

Potrivit polițiștilor, accidentul a avut loc luni dimineața, la intersecția Bulevardului Iului Maniu cu strada Valea Cascadelor.

Șoferul de 47 de ani al unei mașini care se deplasa spre A1 a lovit o femeie de 79 de ani, care se angajase în traversarea străzii. Femeii i-au fost aplicate manevre de resuscitare, dar fără succes.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.