Deşi mii de combatanţi străini au plecat în ultimii cinci ani din Europa pentru a se alătura grupării jihadiste Statul Islamic, statele de pe bătrânul continent se comportă acum ca şi cum problema nu le mai priveşte. Singurul stat european care a repatriat un combatant străin pentru a fi judecat în ţara a cărei cetăţenie o deţine este Italia. Între timp, foştii combatanţi ISIS aşteaptă să li se hotărască soarta în condiţii degradante în centrele de detenţie ale kurzilor, la fel ca şi familiile lor, iar pericolul unor evadări există permanent.
Samir Bougana, un italian de 24 de ani, a fost unul dintre miile de recruţi din vestul Europei care a plecat să lupte lături de Statul Islamic după 2014. El este diferit însă de toţi ceilalţi într-o singură privinţă: guvernul său îl aduce acasă pentru a-l judeca, scrie The Atlantic într-o analiză pe tema repatrierii foştilor combatanţi străini capturaţi în Siria şi Irak.
Bougana a fost capturat şi deţinut timp de aproape un an de forţele kurde din Siria înainte ca Italia să preia custodia lui, într-o decizie pe care Departamentul de Stat a elogiat-o şi a cerut şi altor state să-i urmeze exemplu. Însă până acum niciunul dintre ele nu şi-a repatriat cetăţenii pentru a-i judeca pentru terorism după ce s-au alăturat ISIS.
În jur de 2.000 de combatanţi străini din zeci de ţări, printre care şi sute din Europa, aşteaptă uitaţi în centrele de detenţie ale kurzilor din nord-estul Siriei, iar administraţia lui Donald Trump le cere aliaţilor săi democratici să-i aducă înapoi acasă pentru a fi judecaţi. Deşi Trump însuşi s-a angajat în timpul campaniei să folosească închisoarea din Golful Guantanamo – care a rămas deschisă dar nu a primit prizonieri noi din 2008 – şi să o umple cu „unii tipi răi”, politica administraţiei sale este de fapt mult mai umană şi mai reţinută.
Regimurile autoritare, mai deschise la repatrieri
Repatrierea deţinuţilor este una dintre chestiunile în care eforturile administraţiei americane se aliniază cu recomandările experţilor în drept şi ale grupurilor de apărare a drepturilor omului.
Mulţi au argumentat că, cel puţin în democraţii, nu există mod mai legitim, mai eficient şi mai sigur să gestionezi suspecţii de terorism decât sistemul juridic intern. Ei au condamnat practici precum lipsirea de cetăţenie – la care Marea Britanie a recurs în cazul tinerei de 19 ani Shamima Begum, una dintre „miresele” ISIS care după căderea califatului autoproclamat a cerut să fie judecată în ţară pentru că era însărcinată – sau acceptarea judecării cetăţenilor lor în Irak, care are o istorie documentată de abuzuri asupra deţinuţilor şi procese nedrepte, cum a făcut Franţa în cazul multor cetăţeni ai săi.
Ironia este că unele dintre ţările occidentale, ale căror reprezentanţi erau revoltaţi de deţinerea pe termen nedefinit de către SUA a suspecţilor de terorism la Guantanamo după atentatele de la 11 septembrie, acceptă acum, în lipsa altor alternative, un Guantanamo tot mai mare în deşert.
„Europenii nu par să aibă vreo problemă cu a-şi lăsa propriii cetăţeni să stea acolo”, a declarat un responsabil cu vechime din Departamentul de Stat sub acoperirea anonimatului. Oficialul citat a declarat că SUA încearcă să-i identifice pe propriii cetăţeni aflaţi în custodia aliaţilor kurzi locali (Forţele democratice siriene sau SDF) şi a repatriat până acum patru dintre ei pentru a fi judecaţi. Au existat şi excepţii, precum cazul unui individ cu dublă cetăţenie, saudită şi americană, suspectat că s-a alăturat ISIS dar care nu a fost inculpat, fiind eliberat în Bahrein anul trecut. Într-un alt caz, Departamentul de Stat a argumentat în mod controversat că Hoda Muthana, acuzat că ar face propagandă pentru ISIS, nu ar fi cetăţean american, deşi s-a născut în Alabama.
Există însă mii de combatanţi străini, fără a-i pune la socoteală pe irakieni şi sirieni, care sunt ţinuţi în închisori din nord-estul Siriei.
În rândul ţărilor democratice, care au cele mai bune mijloace de a-i aduce în faţa instanţei şi de a-i ţine în detenţie în siguranţă, există foarte puţin interes în a-i aduce acasă pentru a fi judecaţi, ori chiar în a repatria soţiile şi copiii combatanţilor ISIS, care sunt ţinuţi separat în centre de detenţie sordide.
O ironie şi mai mare este că ţările cu regimuri autoritare din Asia centrală, precum Kazahstanul, au deschis calea repatrierilor cetăţenilor lor din Irak şi Siria, în special ale femeilor şi copiilor. „Europa de Vest îşi ascunde capul în nisip când ar trebui să aibă grijă de cetăţenii ei”, a declarat Letta Tayler, cercetătoare în domeniul terorismului în cadrul Human Rights Watch. Ea a vizitat recent tabere din nord-estul Siriei, unde familiile celor suspectaţi că au luptat alături de ISIS sunt ţinute în condiţii pe care ea le-a calificat drept sordide şi şocante.
„Dacă Kazahstanul poate repatria cu sutele, cu siguranţă Europa de vest, cu resursele sale mai mari şi mai puţini suspecţi şi membri ai familiilor, poate face la fel”, a afirmat ea. Tayler susţine, de exemplu, că Franţa a adus în ţară 17 copii, dar a lăsat în urmă cel puţin 400 de persoane, inclusiv copii.
Decizia, la latitudinea fiecărei ţări
Într-un moment rar de elogiere a unei dictaturi post-sovietice, Fionnuala Ní Aolain, raportorul special al ONU pentru promovarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a spus că această ţară arată „un foarte necesar spirit de iniţiativă într-o problemă globală critică”.
Există, evident, preocupări că, lăsând deoparte mesajul public, autorităţile din dictaturi precum Kazahstanul ar putea să-i abuzeze pe deţinuţi. Raportorul ONU a evidenţiat faptul că ţara utilizează legile interne antiterorism împotriva minorităţilor religioase şi a disidenţilor politici.
Letta Tayler afirmă că Human Rights Watch insistă pentru transparenţă privind soarta deţinuţilor în custodie. Însă semnificaţia mai generală a politicilor precum cea a Kazahstanului, susţine ea, este că expun inconsistenţa argumentului european că este prea dificil sau prea periculos să primească suspecţii de terorism înapoi.
Până acum, solicitările Washingtonului de repatriere a combatanţilor străini au fost în mare parte ignorate. De exemplu, în mai, un tribunal irakian a judecat şapte suspecţi francezi şi i-a condamnat la moarte după patru zile de audieri. Deşi Franţa se opune pedepsei cu moartea şi a comunicat acest lucru Irakului, ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian a declarat recent: „Acei cetăţeni francezi judecaţi în Irak pentru apartenenţă la ISIS şi-au părăsit ţara pentru a se alătura unei organizaţii teroriste care, printre alte lucruri, a ucis şi torturat irakieni. Este logic ca ei să fie judecaţi unde şi-au comis crimele şi unde există jurisdicţie”.
Un oficial britanic a precizat într-un e-mail, sub acoperea anonimatului: „Continuăm să explorăm mecanisme ale justiţiei din regiune şi, bineînţeles, este la latitudinea fiecărei ţări să decidă cel mai bun curs de acţiune privind combatanţii străini în conformitate cu priorităţile lor de securitate naţională”.
Administraţia americană şi Înaltul Comisar ONU pentru drepturile omului au o poziţie comună privind „cel mai bun curs de acţiune”: dacă deţinuţii nu vor fi torturaţi în ţările lor, ar trebui repatriaţi pentru a fi judecaţi, fapt valabil cu atât mai mult pentru membrii familiilor foştilor membri ISIS.
Evadarea, mereu un risc
Trump nu face probabil presiuni asupra Europei din preocupări umanitare, scrie The Atlantic. El a făcut apel în februarie la europeni să-şi repatrieze cetăţenii pentru a fi judecaţi, avertizând sumbru pe Twitter că SUA „nu vrea să vadă cum aceşti combatanţi ISIS se întorc în Europa, locul în care se aşteaptă să ajungă”. Trump a evidenţiat cât de mult a făcut şi cheltuit SUA pentru a lupta cu ISIS şi şi-a exprimat cu claritate dorinţa de a părăsi Siria odată lupta încheiată. În primăvară, el i-a acuzat din nou pe europeni pe Twitter că nu fac suficient de mult pentru a-şi repatria cetăţenii după cucerirea ultimului teritoriu al ISIS pe care gruparea îl mai controla.
Între timp, atenţia lumii scade. Vacanţa de vară a venit în Europa dar în nord-estul Siriei, atrage atenţia Tayler, asta înseamnă temperaturi toride pentru deţinuţii ţinuţi în condiţii precare, la fel ca şi familiile lor, în tabere improvizate separate. Statul Islamic a fost principala prioritate de securitate naţională a SUA timp de mulţi ani. Acum, că gruparea şi-a pierdut teritoriul, este greu să se mai concentreze la fel de atent pe ce se întâmplă în fostele ei teritorii. De altfel, notează The Atlantic, este mereu mai uşor să atragi atenţia asupra unei ameninţări, decât asupra a ceea ce pare a fi o problemă umanitară.
Apoi, există o limită până la care administraţia americană este dispusă să se concentreze asupra chestiunii, date fiind celelalte priorităţi ale sale. „A fost cu adevărat o prioritate a administraţiei Trump, apoi semnalele trimise nu au mai demonstrat acest lucru”, a declarat Elizabeth Dent, din cadrul Middle East Institute, care a fost asistentă specială a trimisului SUA în coaliţia internaţională care a învins ISIS.
Este dificil de prezis deznodământul, având în vedere politica mereu schimbătoare privind prezenţa SUA în Siria, crede ea. Dacă forţele lui Bashar al-Assad încearcă să recucerească teritoriul controlat acum de partenerii kurzi ai SUA, de exemplu, „lucrurile ar putea merge foarte prost”, spune Dent. Regimul sirian ar fi foarte solicitat pentru a asigura controlul a încă unei treimi din teritoriul ţării şi a prelua custodia a mii de combatanţi deţinuţi şi a familiilor lor.
Iar problema foştilor combatanţi străini ar putea să nu rămână doar una umanitară. Predecesorul Statului Islamic, Al-Qaida în Irak, şi-a consolidat structura eliberând deţinuţi din închisori. Există probleme de securitate în închisorile SDF şi relatări privind tentative de evadare.
„Preocuparea mea este că dacă va avea loc o evadare, ne va părea foarte rău. Europenilor le va părea foarte rău”, a spus oficialul din cadrul Departamentului de Stat. „Dacă va avea loc o evadare, oamenii ăştia vor ajunge nedetectaţi la frontierele Europei”, a adăugat el.
Cetățeanul TV
