Rafila, despre medicii de la Bagdasar-Arseni care refuză să mai facă gărzi

Medicii de la Spitalul Bagdasar-Arseni care refuză să facă gărzi ar trebui să „înţeleagă că ei lucrează într-un spital ca să răspundă nevoilor pacienţilor”, susține ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

La Spitalul Bagdasar-Arseni, şapte medici din cadrul secţiei Clinice Chirurgie Plastică şi-au prezentat demisia din contractele de gărzi, incepând din 1 noiembrie. Ei au motivat gestul lor prin lipsa unor specialităţi pentru unele linii de gardă, ”plimbatul” pacienţilor între spitale, tratarea pacienţilor arşi grav care ar trebui trataţi în centre de arşi, precum și fondurile insuficiente.

„Cred că adevărul totdeauna este undeva la mijloc. Eu ştiu că este mult mai interesant să faci chirurgie plastică decât să tratezi mari arşi, e mai confortabil şi din punct de vedere profesional. Dar eu fac, încă o dată, apel şi la conştiinţa oamenilor, să înţeleagă că ei lucrează într-un spital ca să răspundă nevoilor pacienţilor, putem să facem toţi, să mergem acasă şi să considerăm că este mai bine să facem altceva decât meseria pentru care ne-am pregătit sau să refuzăm că ne-o facem complet, cum este cazul celor care refuză să facă gărzi. E o problemă de conştiinţă şi de etică profesională. Motive şi motivaţii se pot găsi”, a afirmat Alexandru Rafila.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.