În plină criză, Guvernul Ciucă a creat pentru „clienții” săi  250 de noi sinecuri și alte 76 de pensii speciale

Nou înființata Agenţie Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior este o instituţie „inutilă, dar bănoasă”, care va avea 250 de posturi, 76 de pensii speciale, cu o maşină la doi angajaţi, anunță deputatul USR Claudiu Năsui.

„Se numeşte Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior. Un nume pompos şi impresionant, cine ar fi împotriva investiţiilor şi comerţului exterior? Se înfiinţează prin desprinderea a două direcţii din Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului. În prezent, ministerul are 589 de posturi şi 5 secretari de stat. După modificare, va avea 382 posturi şi… tot 5 secretari de stat. Deşi activitatea se mută şi se înfiinţează alte posturi secretari de stat în agenţie, se păstrează şi sinecurile din minister. Agenţia va avea 250 de posturi, adică 43 de posturi noi peste cele 207 care se mută din minister”, scrie fostul ministru al Economiei pe Facebook, Claudiu Năsui.

El menţionează că dintre cei 250 de angajaţi, 76 sunt „ataşaţi economici” cu grade diplomatice şi pensie specială.

Nași și foste

„Cine sunt aceşti ataşaţi? Fiica unui fost şef de stat, consiliera unui ministru demis, alt consilier şi naş de cununie pentru un ministru, fosta soţie a unui viceprimar, fost director de cabinet al ministrului, fosta soţie a unui deputat PSD şi aşa mai departe. Înţelegeţi de ce PSD-PNL nu doreşte desfiinţarea pensiilor speciale„, adaugă Năsui.

Potrivit acestuia, agenţia va avea un parc auto de 125 de maşini, ceea ce înseamnă că va reveni o maşină la doi angajaţi.

Năsui precizează că în perioada în care a preluat conducerea Ministerului Economiei a găsit „un mamut de 839 de posturi inutile” şi că în mandatul său a desfiinţat 40 de posturi cu pensie specială. Totodată, a iniţiat o reorganizare „care ar fi tăiat doar din prima etapă 30%” din totalul posturilor.

Au împărţit ministerul în două

„Dar ce să vedeţi, PSD şi PNL şi-au împărţit ministerul în două, iar posturile au crescut în total la 864. Din 6 demnitari (un ministru şi 5 secretari de stat), au ajuns la 11 (doi miniştri şi 9 secretari de stat). Acum posturile totale devin 907. Plus 13 demnitari (doi miniştri, 10 secretari de stat şi un subsecretar de stat). La ele se adaugă cabinetele demnitarilor şi posturile de înalţi funcţionari publici. Totul pentru a face acelaşi lucru pe care îl făceau până acum, adică… mai nimic. În plină criză, avem cel mai umflat guvern, peste dublul demnitarilor primului guvern USL doar în ministere. Am atins un nou record de 1.280.000 de angajaţi la stat. Şi tot înfiinţează posturi şi sinecuri”, mai scrie deputatul USR.

În octombrie 2022, Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior, aflată în subordinea Guvernului şi coordonarea prim-ministrului.

„Agenţia va avea personalitate juridică şi se constituie prin reorganizarea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, prin divizare parţială, prin preluarea activităţilor, posturilor şi personalului Direcţiei Investiţii Străine şi Departamentului Comerţ Exterior, cu excepţia Direcţiei Politici Comerciale”, se arăta într-un comunicat al Guvernului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.