Coaliția a decis: pensiile cresc cu 12,5% începând cu 1 ianuarie 2023

Liderii Coaliției au stabilit ca de la 1 ianuarie 2023 să crească punctul de pensie cu 12,5%, astfel că acesta va avea valoarea de 1.784 de lei. De asemenea, persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi şi anul viitor voucherele sociale de 250 de lei.

„În şedinţa Coaliţiei de guvernare, care a avut loc în această seară, am decis următoarele: Pentru pensiile pe contributivitate, am decis creşterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei. Totodată, anul viitor vom continua acordarea unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel: 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 şi 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 şi 3.000 de lei. Sumele vor fi împărţite în două tranşe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă, luni seară, într-o postare pe Facebook.

Potrivit premierului, persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi şi anul viitor voucherele sociale de 250 de lei.

”Vom acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărţită în două tranşe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta şi din iarna viitoare. Am convenit, de asemenea, ca alocaţiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata inflaţiei, persoanele cu handicap să primească o a treisprezecea indemnizaţie, iar indemnizaţiile pentru veteranii şi văduvele de război să fie actualizate cu rata inflaţiei, începând din 2018, însemnând o creştere totală de aproximativ 30 de procente. Perioada pe care o traversăm este una marcată de multiple crize la nivel mondial şi trebuie să asigurăm o amortizare a efectelor generate de inflaţia crescută. De aceea, PNL s-a opus ferm unor creşteri mai mici de 15% şi a obţinut în negocieri creşteri totale care depăşesc 15,8%”, a adăugat Ciucă

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.