Attila Korodi: România are nevoie de investiții majore în apă și canalizare

Attila KorodiPentru a se alinia la standardele europene, România are nevoie de investiții majore în sistemul de apă și canalizare încă cel puțin zece ani de acum înainte a declarat luni ministrul Mediului, Attila Korodi.

Attila Korodi a menționat că s-au făcut progrese importante în ce privește reabilitarea, modernizarea și extinderea acestor rețele în mediul urban și a subliniat că în următorii ani se va pune accent pe mediul rural.

“ Noi am făcut un calcul — cu investițiile pe următorii șapte ani de zile pe programarea următoare, cu tot bugetul alocat încă pe următorii șapte ani de zile nu vom închide toate obligațiile față de ceea ce și-a asumat România, pentru că pur și simplu nu putem. Resursele financiare disponibile și realitatea fizică de pe teren nu ne permit acest lucru. Deci, încă cel puțin zece ani de zile, vor fi investiții majore în această zonă, vom intra și în programarea care va fi după 2020 pe sistemul de apă și canalizare”, a declarat ministrul Mediului.

Attila Korodi a fost prezent luni în județul Covasna, pentru a semna contractele de finanțare pentru rețelele de canalizare în comunele Brateș și Vârghiș, care vor fi realizate din Fondul pentru Mediu.

LĂSAȚI UN MESAJ