Olguța Vasilescu, RĂZBOI deschis cu procurorii și denunțătorii! Vrea banii cheltuiți

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat în legătură cu clasarea dosarului „Faţada” de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în care era urmărită penal pentru fapte de corupţie, că nu va merge la CEDO, însă îl va acţiona în instanţă pe unul dintre denunţători.

„Nu voi merge la CEDO, pentru că statul român ar fi cel condamnat şi din banii mei, ai dvs., ai tuturor cetăţenilor se vor acorda despăgubiri. Nu am nevoie de despăgubiri financiare. Încă de acum un an de zile m-am adresat Secţiei speciale de investigare a magistraţilor pentru a ancheta procurorul respectiv pentru abuzuri, inclusiv pentru acte de tortură. Singurul mod în care mă puteam apăra a fost să mă adresez acestei specii speciale care dacă mâine se desfiinţează sau când doreşte noul Guvern, va deveni o problemă pentru toată lumea, pentru că atunci când sunt abuzuri făcute de astfel de procurori, oamenii nu au unde să se adreseze. Şi bineînţeles împotriva unuia dintre denunţători mă voi adresa instanţei, pentru că e vorba de mulţi bani pe care i-am cheltuit cu avocaţii, de hărţuirea mea care continuă şi cred că a venit momentul să se termine toate aceste lucruri”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Vasilescu a fost reținută pentru 24 de ore în acest dosar, după ce un fost jurnalist a depus un denunț la DNA.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.