Șoferii ușor indisciplinați vor putea să-și aleagă perioada de suspendare a permisului

Șoferi indisciplinați
Șoferii indisciplinați vor putea să-și aleagă perioada de suspendare a permisului

Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, o propunere legislativă prin care conducătorii auto ar putea să îşi aleagă dintr-un an calendaristic perioada de suspendare a permisului auto.

 

Termenul pentru dezbatere şi vot în Senat – prima Cameră sesizată în acest caz – s-a împlinit pe 7 septembrie, iar nota de adoptare tacită a Ordonanţei a fost citită, miercuri, în plen, de preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu.

„În cazul suspendării provizorie a permisul auto, conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o. Conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o, într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârşirii faptei contravenţionale”, arată proiectul de lege adoptat tacit de Senat, publicat de Agerpres.

În expunerea de motive, iniţiatorii Alexandru Băişanu şi Adrian Mocanu explică că de prevederile legii ar beneficia şoferii care şi-ar „putea pierde pâinea” pentru o abatere minoră de la o regulă de circulaţie.

„La nivel naţional avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale şoferilor”, se mai arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ