VIDEO Percheziții la persoane care înșelau firme și persoane fizice în domeniul agricol. Prejudiciul este uriaș

Mai multe percheziții au loc joi, 8 decembrie, în Galați, la la persoane bănuite de înșelăciune. Suspecții operau în domeniul agricol și au făcut un prejudiciu de circa 3 milioane de lei.

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea și cu participarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară la sediile a trei societăți comerciale din județul Galați, ce au ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al cerealelor, precum și la locuințele a două persoane bănuite.

În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată și în variantă agravată, cu consecințe deosebit de grave (7 acte materiale), au explicat anchetatorii.

Totodată, polițiștii au acționat pentru „identificarea de înscrisuri, bunuri și sume de bani provenite din activitățile ilegale ce interesează cauza, respectiv inducerea în eroare a 7 persoane vătămate (persoane juridice și fizice), de la care ar fi achiziționat cantități importante de cereale, fără a le achita contravaloarea sau ar fi vândut cereale cu plata în avans, fără a mai livra marfa achitată.”

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.