Liber la traseism politic. Ordonanța care permite migraţia aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa pe legile justiţiei a fost publicată

Ordonanța care permite migraţia aleşilor localiOrdonanța care permite migraţia aleşilor locali fără ca aceştia să îşi piardă mandatul a fost publicată în Monitorul Oficial. Proiectul legii de aprobare a OUG a ajuns şi la Senat, prima Cameră sesizată pentru dezbaterea actului normativ. Opoziția a reacționat prompt, anunțând că va ataca actul normativ la Curtea Constituțională.

Aleşii locali care îşi vor schimba formaţiunea, în termenul de 45 de zile prevăzut de OUG care permite migraţia aleşilor locali o vor putea face o singură dată, ordonanţa prevăzând şi că opţiunea este pentru partid, organizaţie a minorităţilor naţionale sau statut de independent.

Aceste prevederi apar în forma Ordonanței de Guvern publicată în Monitorul Oficial şi nu erau prevăzute în proiectul iniţial.

„Pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 45 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi, îşi pot exprima în scris şi o singură dată opţiunea cu privire la partidul politic, organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi, fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor”, se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Actul normativ a fost înregistrat la Secretariatul general al Senatului, și urmează să intre în parcursul legislativ.

Astfel, proiectul legii de aprobare a OUG va fi înscris pe ordinea de zi a Biroului Permanent, care îl va distribui spre dezbatere comisiilor de specialitate, acestea urmând să elaboreze raportul ce va fi supus ulterior votului plenului.

După votul în plenul Senatului, actul normativ va fi transmis Camerei Deputaţilor, care are competenţă decizională.

Ordonanţa de urgenţă se consideră intrată în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, fiind îndeplinită şi prevederea de depunere la Camera competentă să fie sesizată.

Critici dure din partea opoziției

Opoziția a reacționat numaidecât, criticând din nou proiectul devenit acum literă de lege. Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Hașotti, a declarat că ordonanța de urgență care le permite aleșilor locali să opteze în termen de 45 de zile pentru un partid, fără a-și pierde funcțiile, este un gest politic grav, condamnabil.Ordonanța care permite migraţia aleşilor locali

„Ordonanța, din punctul meu de vedere, este un gest politic grav, condamnabil, care nu face decât să ne gândim că există tentația evidentă de a frauda alegerile. Explicația oferită de PSD este una care nu stă în picioare, anume că primarii au fost aleși pe listele USL. Nu, primarii au fost propuși de partidele care făceau parte din USL și, mai mult decât atât, toți parlamentarii am fost aleși pe listele USL. Ce să facem? Ar trebui să ne dăm, la rândul nostru, demisia din Parlament și să angajăm alegeri anticipate pentru că nu am fost aleși pe listele partidelor noastre, ci pe lista unei alianțe politice”, a spus Hașotti, la Palatul Parlamentului.

Ambasada SUA ar fi preferat o procedură transparentă

Și oficialii Ambasadei SUA de la București au reacționat negativ la vestea publicării ordonanței în Monitorul Oficial.

Ordonanța care permite migraţia aleşilor locali„Înainte de mişcarea făcută de Guvern, am avut discuţii cu toate părţile implicate. Am vorbit cu oameni din Guvern, am vorbit cu oameni din afara Guvernului, pe mai multe niveluri. Declaraţia noastră nu a luat vreo poziţie pe substanţa problemei, referindu-se mai degrabă la procedură şi la faptul că noi credem că o procedură parlamentară transparentă este cea mai bună cale de urmat când vine vorba despre schimbat legi”, a declarat, într-un interviu acordat gandul.info, însărcinatul cu afaceri ad-interim al Ambasadei SUA, Dean Thompson.

Rugat să comenteze faptul că premierul Ponta a mers mai departe cu Ordonanţa de Urgenţă, deşi Ambasada SUA a avut o reacţie înainte de adoptarea ei, Thompson a afirmat că îngrijorarea misiunii diplomatice a avut legătură cu procedura: „Cred că trebuie să ţinem cont că niciuna dintre aceste chestiuni nu are legătură cu Statele Unite, ci cu România, cu liderii săi şi cu procesul de guvernare. Aceasta este o decizie pe care Guvernul a luat-o pe baza propriilor calcule şi a eforturilor sale de a face – îmi imaginez – ceea ce acesta crede că trebuie făcut. Noi ne-am exprimat îngrijorarea cu privire la procedură. Ne-am dori să vedem o procedură mai transparentă când vine vorba despre astfel de lucruri”.

Întrebat dacă este anti-democratic să schimbi regulile în timpul jocului, diplomatul american a reiterat faptul că procedurile trebuie să fie transparente. „Nu cred că este cazul să încep să comentez dacă ceva este anti-democratic sau nu. Din nou, aş reitera că ce încercăm să facem cu România acum este să creăm situaţia în care toate procedurile din sistem sunt transparente, deschise şi pot fi înţelese de toată lumea. În acest moment, România vrea să îşi creeze o imagine foarte puternică, în ţară şi în străinătate, drept un mediu sănătos de afaceri, un partener solid al NATO şi al celorlalte instituţii din care face parte. Astfel, în aceste instituţii, există anumite aşteptări, idei despre cum ar trebui să se procedeze în anumite situaţii. La asta va munci România în continuare”, a mai spus Thompson.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.