Legile lui Olteanu pentru Biserică, în atenția procurorilor! Este verificat un posibil trafic de influență

Procesul lui Bogdan Olteanu, blocat 8 luni de o expertiză judiciară

Cele două legi pe care Bogdan Olteanu le-a inițiat ca președinte al Camerei Deputaților în perioada 2007-2008 în favoarea Bisericii Ortodoxe Române, de la care a primit în 2005 un teren în Snagov, sunt verificate și de procurorii anticorupție pentru un posibil trafic de influență.

Pe terenul de 2.000 de metri pătrați, luat de la Biserică în anul 2005, politicianul și-a ridicat un conac brâncovenesc de 1.000 de mp, despre care procurorii susțin că a fost consturit cu banii primiți ca mită de la Sorin Ovidiu Vântu. Menționăm că suma la care se referă DNA  este de un milion de euro. În aceasă anchetă, Bogdan Olteanu se află în arest la domiciliu, fiind cercetat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru fapte de corupție.

Oficial, nu este încă urmărit penal pentru această faptă

Conform unor surse din anchetă, procurorii verifică și dacă fostul șef al Camerei Deputaților și fost vice-guvernator al Băncii Națioanele a făcut rost de terenul unde a investit mita prin trafic de influență. Cetățeanul.net a dezvăluit în această lună faptul că, întâmplător sau nu, Olteanu și Biserica s-au ajutat reciproc. În perioada 2004-2008, Biserica a beneficiat de inițiative legislative care au devenit legi prin care a intrat în posesia a zeci de mii de hectare de teren, păduri, dar și imobile. Tot în acest interval, politicianul a primit în schimb, pentru 60 de ani, de la Biserică, un teren pe malul Lacului Snagov, pe care și-a ridicat un palat.

Pe moment, Olteanu nu este urmărit pentru această faptă. Oficial, procurorii DNA au refuzat să infirme sau să confirme, precizând că momentan nu pot dezvălui date din anchetă cu execepția celor deja comunicate. “În acest moment, informații referitoare la dosarul respectiv, altele decât cele precizate în comunicatul din 29 iulie, nu pot fi oferite”, ni s-a transmis de la Parchetul Anticorupție.Suspiciunea ar fi că politicianul a primit terenul pentru a iniția ulterior legi în favoarea părții de la care a primit bunul, adică BOR. Patriarhia Română a negat vehement că legile inițiate de Olteanu, prin care Biserica a primit mii de hectare de păduri, au fost date preferențial.

Cum a „manevrat” Olteanu legea pentru biserică

Bogdan Olteanu, președinte al Camerei Deputaților în perioada martie 2006-decembrie 2008, a forțat aprobarea unei inițiative depuse chiar de el care după votul favorabil din camera inferioară a Parlamentului a devenit Legea 261/2008. Cu un an înainte, Olteanu a mai avut o inițiativă prin care proprietățile unde Biserica era chiriașă la stat treceau în posesia clerului. Inițiativa a devenit Legea 239/2007.

În ceea ce privește Legea 261/2008, Olteanu pare că a forțat în Parlament adoptarea sa, din funcția de președinte a Camerei Deputaților, prin evitarea procedurii impuse de regulamentul camerei inferioare.

3 septembrie 2008. Proiectul de lege inițiat de Bogdan Olteanu este înregistrat în Camera Deputaților.

6 octombrie. Bogdan Olteanu, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, discută în plen proiectul inițiat de el care avea să devină Legea 261/2008: “Raportul comun din partea Comisiei Juridice și Comisiei de agricultură care nu a fost încă prezentat. Propunerea este să mai așteptăm până miercuri (8 octombrie – n.n.) acest raport”. Graba lui Olteanu pare a fi cel puțin suspectă, din moment ce termenul pentru depunerea raportului era 30 octombrie!

7 octombrie. Deși mai erau 23 de zile până când comisiile aveau termen să depună rapoartele și abia după aceea să îl introducă în plen, Bogdan Olteanu a trecut la dezbaterea legii în plenul Camerei. de remarcat că Olteanu nu a mai avut răbdare să aștepte nici măcar ziua de 8 octombrie cum spusese cu o zi înainte! “Nu s-a întocmit raport, deci îl vom discuta pe articole”, a declarat atunci Olteanu. Proiectul este adoptat în forma scrisă de președintele Camerei și urmează a fi prezentat ulterior pentru votul final.

15 octombrie. Proiectul este supus la vot în varianta inițială și votat de 194 de deputați. Astfel, inițiativa lui Olteanu a fost aprobată fără rapoartele de specialitate de la comisiile juridice și de agricultură și silvicultură.

30 octombrie. Președintele Camerei Deputaților, adică tot Bogdan Olteanu, putea, conform art. 38 din Regulamentului de funcționare a Camerei, introduce votul pentru adoptarea unei inițiative fără rapoartele de specialitate doar după depășirea termenul maxim impus comisiilor.

În acest caz, termenul era 30 octombrie. Inițiativa a fost supusă la vot pe 15 octombrie.

termen-comisii-bogdan-olteanu-lege

Cât a câștigat Biserica de pe urma „Legii Olteanu”

Din documentele obținute de Cetățeanul.net reiese că legea lui Bogdan Olteanu a adus BOR mii de hectare de pădure. Biserica ortodoxă s-a ales cu peste 4000 de hectare de pădure în urma legii promovate de olteanu! Acesta a primit, de la Biserica Ortodoxă, 2000 de metri pătrați de teren pe malul Lacului Snagov

Biserica ortodoxă s-a ales cu peste 4000 de hectare de pădure în urma legii promovate de olteanu! Acesta a primit, de la Biserica Ortodoxă, 2000 de metri pătrați de teren pe malul Lacului Snagov
Biserica ortodoxă s-a ales cu peste 4000 de hectare de pădure în urma legii promovate de olteanu! Acesta a primit, de la Biserica Ortodoxă, 2000 de metri pătrați de teren pe malul Lacului Snagov

Poziția Patriarhiei: A fost o reparație morală

Înțelegerea contractuală dintre Parohia Ghermănești, din comuna ilfoveană Snagov, și fostul șef al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, prin care acesta a primit în concesiune un teren pe marginea lacului va fi verificată de Arhiepiscopia Bucureștiului pentru a se constata dacă politicianul a fost favorizat. Informația na fost oferită de Biroul de Presă al Patriarhiei Române ca reacție la articolul în care am prezentat faptul că Olteanu a primit teren pentru o vilă, iar apoi fostul deputat a inițiat legi în favoarea bisericii.

Reprezentanții Patriarhiei apreciază că în general majoritatea informațiilor din articol sunt eronate și tendențioase. Iar “legătura (n.r. – dintre terenul acordat lui Olteanu și legile scrise de acesta) este lipsită de orice consistență sau legătură de cauzalitate”. Mai mult, cele două legi inițiate de Olteanu sunt “semn al unei reparaţii morale şi al unei normale cooperări între Stat și culte”, se adaugă în precizările trimise la redacție. În ultima parte a materialului puteți consulta întregral comunicatul cu precizări al Patriarhiei.

 

Cetățeanul TV

3 COMENTARII

  1. Si nu numai ca s au legiferat legi in favoarea Bisericii Ortodoxe dar banii negri provin de la culte pentru campaniile electorale . Astfel si terorismul este finantat prin organizatiile religioase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.