Coaliția PSD-PNL-UDMR condamnă românii la frig, întuneric și sărăcie prin lege

În loc să ia măsuri în sprijinul românilor care sunt în pericol să fie executați silit pentru că nu-și mai pot plăti facturile la curent, marți, trei ceasuri rele, Senatul României, nu al Absurdistanului, n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să voteze Legea Decarbonizării – vai ce nume frumos! – prin care se legiferează: „Capacitățile de producere a energiei electrice pe bază de lignit și huilă rămase în funcțiune la 31 decembrie 2021 se retrag din exploatare și se vor închide sau conserva”.

Citește și Ciucă, pentru noi, este Ceaușescu Doi!

Da, ați înțeles exact despre ce e vorba! De dragul „salvării planetei”, România, prin votul dat marți de parlamentari pentru ca Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 108 din 2022 să devină lege, închide tot ce transformă cărbunele în curent electric.

Cum își justifică această măsură aberantă? Că așa le-a cerut Comisia Europeană.

Aștept cu interes ziua în care marxiștii care conduc UE de la Bruxelles le vor cere să se arunce în fântână!

Atunci sigur n-o să se mai grăbească!

Că după, ce au făcut brașoava, au început să dea vina unii pe alții e șmecherie ieftină, nu scumpă cum e curentul electric. Să nu ne ducem după fentă, zic!

Te-ai fi așteptat ca, în situația în care ne-au dus, președintele să convoace, fie doar și de ochii lumii, Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Ei, aș, ți-ai găsit!

CSAT nu s-a întrunit, deși criza energetică și cea economică își fac de cap, prețurile sărăcesc românii, iar președintele Iohannis se piaptănă.

Apropo, știți de ce ne vin facturi uriașe la energie electrică, pentru, chipurile, regularizarea consumului din anii trecuți? Deoarece furnizorii ne taxează pentru curentul din 2020 și 2021 la prețul de astăzi!

Asta Coaliția PSD-PNL-UDMR se face că nu vede, fiind complice la marea jefuire a românilor, aflată în desfășurare.

Dacă nici asta nu e hoție la drumul mare, care mai e?

Să ne amintim, în context, că Societatea Națională Petrom, care asigura jumătate din producţia de gaze locală și întreaga extracţie de petrol, a fost dată austriecilor tot prin lege, în 2004. Membrii guvernului Năstase s-au asigurat astfel că nu vor fi trași cândva la răspundere pentru răul făcut țării.

Iată că membrii guvernului Ciucă au avut de la cine învăța cum să lucreze împotriva intereselor românilor fără frica de a înfunda, mai devreme sau mai târziu, pușcăriile.

Date fiind politicile anti-românești pe care la susține și promovează, PNL ar trebui să aibă măcar decența de a renunța la particula „național” din nume. Ce e „național” când zi și noapte lucrezi cu sârg și spor împotriva națiunii tale?

PSD măcar a avut, de când s-a înființat, minimul bun simț să nu mintă din nume că e un partid dedicat poporului român. El e socialist, deci internaționalist, și atât.

La UDMR ce pretenții să avem?

În definitiv, toate trei sunt aceeași mizerie, după cum ne demonstrează non-stop!

Românii le pot arăta respectul cuvenit la mitingul convocat duminică la ora 14.00, în Piața Universității din Capitala țării…

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.