FBI, „armă” anti-Trump

sursa: cnbctv18.com

„Transformarea în armă” a guvernului federal de către preşedintele democrat Joe Biden va fi anchetată de o subcomisie a Camerei Reprezentanților, controlată de republicani.

Republicanii au promis că vor folosi noua lor majoritate în Cameră împotriva Departamentului de Justiţie, a FBI şi a altor agenţii federale care îi anchetează pe fostul preşedinte Donald Trump şi susţinătorii săi care au luat cu asalt Capitoliul la 6 ianuarie 2021.

Noua ‘Subcomisie cu privire la transformarea în armă a guvernului federal’ ar urma să deschidă o amplă anchetă asupra administraţiei democrate Biden, pe care republicanii o acuză că foloseşte FBI ca armă împotriva lui Trump.

Cenzura

Republicanii vor investiga de asemenea acuzaţiile că administraţia Biden a făcut presiuni asupra companiilor big-tech pentru a cenzura opinii contrare politicii Casei Albe.

Subcomisia va investiga cum anume executivul lucrează cu sectorul privat, grupuri non-profit şi alte agenţii ‘pentru a facilita acţiuni împotriva’ cetăţenilor americani.

‘Trebuie să trecem la treabă acum. Trebuie să demascăm abuzurile comise de birocraţia federală care nu a fost aleasă şi nu dă socoteală‘, a declarat republicanul James Comer, şeful Comisiei de supraveghere, într-un discurs de la tribuna Camerei.

Printre agenţiile federale vizate se află cele care investighează tentativa lui Trump de a răsturna rezultatul alegerilor din 2020 şi presupusa sa încălcare a legislaţiei documentelor clasificate, anchete denunţate de fostul preşedinte ca ‘vânătoare de vrăjitoare’.

Casa Albă a informat luni că avocaţii personali lui Biden au găsit documente clasificate, datând de când acesta era vicepreşedinte, într-un birou privat într-un think-tank din Washington afiliat actualului preşedinte.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.