Răzvan Sava: Pasajul Piaţa Sudului poate fi terminat până pe 30 iunie. Promisiuni făcea şi Sorin Oprescu

Piața SuduluiPrimarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a declarat miercuri că stadiul lucrărilor la Pasajul Piața Sudului a trecut de 50% și că ar putea fi finalizat până pe 30 iunie.

„În trei luni s-a rezolvat ceea ce nu s-a rezolvat în trei ani. Am discutat cu constructorul, cu proiectantul și consultantul, toți or să livreze tot ce trebuie livrat, astfel încât să nu se mai facă blocaje, s-au deviat tot ce a însemnat utilități în zonă. (…) Sunt optimist, lucrările pot să se termine până pe 30 iunie, se vor termina pe 30 iunie, o să îmi mut și biroul aici, o oră pe zi voi fi pe șantier, astfel încât să nu se ivească blocaje și lucrurile să meargă de la sine. De mâine mi se va aduce containerul și voi avea aici un loc în care o să vin și o să supraveghez lucrările. Stadiul lucrărilor este undeva la 53%”, a spus Sava cu prilejul unei vizite de lucru la șantierul de la Pasajul Piaţa Sudului.

El i-a cerut constructorului să se lucreze în mai multe schimburi, inclusiv sâmbăta și duminica, să se suplimenteze și utilajele și forța de lucru, astfel încât pe 30 iunie să fie finalizată lucrarea. „De pe 19 aprilie, lucrările se vor muta în zona Văcărești, circulația va fi dată pe tronsonul între cei doi pereți, între cele două accese la subteran și se va descărca odată spre Nițu Vasile și odată va trece spre Berceni și șoseaua Olteniței (…) S-a suplimentat și numărul de echipaje de Poliție care ajută la defluirea traficului”, a mai spus Sava.

El a precizat că sunt deja comandate scările rulante și lifturile pentru pasajele pietonale de la Piaţa Sudului și că specialiștii au venit să ia dimensiunile exacte, pentru ca la montaj să nu aibă probleme.

CITEŞTE şi GALERIE FOTO Şantierul de la Piaţa Sudului a oprit tramvaiele şi a închis autoservirea cu manele de la bazarul Aleea Castanilor

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.