Tătaru: Nu intră în discuție reluarea slujbelor în biserici după 15 iunie

coronavirus

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunțat că reluarea slujbelor în lăcaşurile de cult nu este luată în calcul deocamdată. De asemenea, Tătaru spune că locurile de joacă rămân închise, deoarece există multe suprafeţe care se utilizează în comun şi se poate transmite virusul.

Organizarea ceremoniilor religioase în interiorul bisericilor nu intră în discuție pentru 15 iunie. „Într-o următoare perioadă, după 14 zile”, această interdicție ar putea fi ridicată, a explicat ministrul Sănătății, la Digi24. 

Și Raed Arafat, șeful DSU, a declarat marți seară, la Antena 3, că slujbele nu se vor putea ține în interiorul bisericilor sau al locașelor de cult ”la fel ca înainte de pandemie”.

Pe perioada stării de alertă, slujbele religioase se pot ține în curtea bisericilor, cu păstrarea regulilor de protecție și distanțare socială.

Patriarhia Română recomandă vârstnicilor, persoanelor cu probleme majore de sănătate și persoanelor din grupele cu risc sporit să rămână acasă în timpul săvârşirii slujbelor publice.

Se mai recomandă purtarea măștii și distanțarea socială, fiind scutiți de la această regulă preoții care rostesc rugăciuni, predică sau cei care cântă în strană.

 Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi spovedanie, vor respecta distanţa de 2 m, aşteptând pe un singur rând. Distanţa de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.

În ce condiții se vor ține slujbele, botezurile și cununiile. Anunțul Patriarhiei Române

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.