Şoşoacă, atac furibund la politicieni români: Obediența față de Occident se manifestă prin trădarea României!

Șoșoacă

Diana Şoşoacă a făcut din nou spectacol în Parlament, lansând un atac la Alina Gorghiu, senator PNL.

Senatoarea Diana Șoșoacă a transmis miercuri în Senatul României o interpelare în care a amintit de „momentul fatidic când în Plenul Camerelor Reunite ale Parlamentului României, un așa-zis politician, ca mulți alții care se tot perindă prin Legislativul României aflându-se în treabă, cu scopul de a vinde România pas cu pas, a menționat că România trebuie să își cedeze suveranitatea în fața Uniunii Europene„.

CITEŞTE ŞI: Şoşoacă, la un pas să fie evacuată din Parlament: Abuzuri psiho-emoţionale!

„Respectarea principiului supremației dreptului european în domeniile stabilite prin tratate și cedarea de suveranitate, da, sunt principii de bază ale ideii unității europene, ca și respectarea deplina a deciziilor Curții de Justiție a UE”, a răbufnit Şoşoacă.

Să le retragă cetăţenia

Senatoarea nu a vrut să pronunţe numele lui Gorghiu, întrucât e sigură că acesta va dispărea oricum din analele istoriei sau va rămâne menționat în josul unei pagini la categoria „AȘA NU!”.

„Obediența politicienilor față de Occident se manifestă prin trădarea României pas cu pas și dacă ne gândim că și Ministrul Justiției a afirmat că este obligatorie cedarea suveranității, avem peisajul complet al Înaltei Trădări la care este supusă România, sub privirea pasivă a majorității poporului român, care are obligația să sancționeze astfel de infracțiuni capitale”, a mai spus Şoşoacă. Senatoarea spune că unor personaje de acest gen le-ar trebui retrasă cetăţenia română.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.