Probleme pentru Dan Șova. Comisia juridică a Senatului a dat aviz favorabil pentru reţinerea şi arestarea parlamentarului PSD

Dan ȘovaDan Șova are emoții. Comisia juridică a Senatului a votat favorabil, cu şase voturi pentru şi cinci voturi împotrivă, cererea DNA privind reţinerea şi arestarea senatorului PSD.

Plenul Senatului va avea decizia finală. Senatorii urmează să decisă dacă DNA poate începe procedurile de reținere și apoi de arestare a senatorului. Şova a spus, după audierea în comisia juridică, unde şi-a apărat cauza în faţa colegilor jurişti, că nu doreşte să facă declaraţii, şi că singurul lucru pe care doreşte să îl transmită este că ”a spus numai adevărul în comisie şi în plen va face la fel”, informează Mediafax.

Preşedintele comisiei juridice, Cătălin Boboc a declarat la finalul şedinţei că votul a fost unul favorabil cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare a senatorului Dan Şova, înregistrându-se şase voturi pentru şi cinci voturi împotrivă.

Cătălin Boboc a precizizat că nu poate anticipa ce se va întâmpla la plen, pentru că „fiecare coleg va vota cum consideră”, şi a ţinut să menţioneze că toţi senatorii pot să studieze dosarul, până când raportul va fi introdus la plen.

Dan Şova a declarat: „Vă spun o singură propoziţie. În faţa comisiei, am spus numai adevărul. În faţa plenului, voi spune numai adevărul”.

El a adăugat că va face declaraţii numai în faţa comisiei şi în plen. Comisia juridică a fost condusă de preşedintele Cătălin Boboc (PNL), toţi ceilalţi membri fiind prezenţi la şedinţă: Ovidiu Donţu (PSD), Doina Fedorovici (PSD), Cristian Bodea (PNL), Pataki Csaba (UDMR), Vasilica Steliana Miron (PNL), Mihai Neagu (independent), Florina Ruxandra Jipa (PSD), social-democratul Ioan Chelaru, Alin Tişe (PNL) şi Dincă Marinică.

În cadrul şedinţei, Dan Şova şi-a prezentat punctul de vedere, în faţa colegilor, în privinţa dosarului care însumează 1800 de pagini, respectiv şase volume, după ce a studiat dosarul şi marţi, timp de opt ore, şi toată dimineaţa de miercuri.

Procurorul şef al DNA a trimis procurorului general al Parchetului instanţei supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviinţeze reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Anchetatorii cer încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

Procurorii au date şi indicii că Şova a depus la dosarul instrumentat de DNA mai multe documente false, în încercarea de a-şi dovedi nevinovăţia. Mai mult, el a dispus distrugerea toate hardurile calculatoarelor societăţii de avocaţi, pentru a ascunde corespondenţa purtată prin e-mail între societatea de avocaţi şi conducerile celor două complexuri energetice.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.